Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 octombrie 2015
procedural · adoptat
Petre Daea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Petre Daea:**
## Domnule președinte al Senatului,
## Domnule președinte al Camerei Deputaților,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Astăzi, în plenul reunit, se dezbate o procedură. Eu aș vrea însă, din capul locului, să vă spun că cel ce vă vorbește a respectat, respectă și va respecta instituțiile statului și procedurile pe care noi le-am creat. Motiv pentru care am
astăzi prilejul să le spun celor care spun că „ne e frică”, că nu este adevărat. Am prilejul să-i spun fostului prim-ministru Stolojan, care a abordat într-o ipocrizie tulburătoare decizia, când s-a luat, ca înalții demnitari să aibă salarii pe măsura importanței muncii lor. Vă vorbește omul care știe ce înseamnă să ai o răspundere și știe ce înseamnă să trăiești cu această răspundere toată viața. M-am gândit că și domnul Stolojan poate să trăiască cu această răspundere în Parlamentul European, unde este europarlamentar și are 8.000 de euro – și foarte bine –, și are 6.000 de euro pensie – și foarte bine. Pentru că o țară care nu este în stare să ia o decizie privind retribuirea înalților demnitari nu este o țară condusă. Populismul nu poate conduce țara.
Motiv pentru care, stimați colegi, vă îndemn să respectăm procedurile. A fost o procedură solicitată de liderul de grup. Ca inițiator, ca semnatar al acestui act normativ, alături de toți ceilalți 256 de semnatari, vă spun că voi vota pentru retrimiterea la comisie, pentru îmbunătățirea actului normativ, și nu pentru abandonarea lui.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.