Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2010
procedural · respins
Petre Daea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Petre Daea:**
Mulțumesc, domnule președinte al Senatului. Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor senatori,
Vă apreciez, domnule președinte, că, de fiecare dată, căutați – și faceți bine – să păstrați un climat care ne caracterizează și s-a construit în timp, și anume acela al respectului față de noi înșine și față de instituție.
Domnul senator Hașotti, dacă a sesizat, pe bună dreptate, o neregularitate, pe care a expus-o plenului cu condescendența necesară și cu protecția politică cuvenită, socotesc că dreptul la replică este inoportun și neavenit, motiv pentru care vă îndemn, domnule președinte, să continuați în același mod corect, elegant și echilibrat, spunându-le colegilor, în calitatea dumneavoastră de președinte de ședință, să reluăm votul și să constatați, dacă este cazul – dumneavoastră aveți dreptul –, dacă suntem în cvorum, în așa fel încât decizia noastră să nu fie lovită de nulitatea conștiinței noastre politice, care este mai presus de disputele colegilor de bancă, despărțiți doar de culoarea politică.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.