Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 decembrie 2007
procedural · adoptat tacit
Petre Daea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Petre Daea:**
Nu, în Senatul României, ca reprezentant al celor de la Mehedinți.
Vă rog să-mi îngăduiți, domnule președinte, să solicit plenului Senatului procedură prin vot deschis, având în vedere faptul că înainte așa am procedat. Sunt două legi care se completează una pe cealaltă. Solicit această procedură de vot ca să nu mai avem posibilitatea să solicităm liste privind votul.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Cred că ați înțeles poziția pe care am avut-o.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.