Petre Roman

## **Domnul Petre Roman:**

Vã mulþumesc, domnule preºedinte.

Doresc sã iau cuvântul pentru cã de la aceastã tribunã, cu câteva minute în urmã, s-au adus obiecþii fundamentale, în aparenþã, acestui demers al României. S-au adus obiecþiuni în plan instituþional ºi în planul raþiunii politice.

Doresc sã afirm, de la aceastã tribunã, cã existã atât raþiuni instituþionale, cât mai ales raþiuni politice izvorâte din cel mai important interes naþional, care este asigurarea securitãþii noastre naþionale.

Raþiunile instituþionale pe care aº dori sã le menþionez sunt cel puþin douã: Rezoluþia nr. 1.441 a Consiliului de Securitate care caracterizeazã, lucru care a fost trecut cu vederea în cele spuse aici, în mod explicit ºi direc, regimul Saddam Hussein, de pericole ”Saddam HusseinÒ, istoria plinã de fapte extrem de grave la adresa pãcii ºi ordinii internaþionale, comise de acelaºi Saddam Hussein, ºi, în mod cert, ameninþarea clarã, cu consecinþe extrem de grave, dacã Saddam Hussein nu dezarmeazã. Este o raþiune instituþionalã extrem de puternicã ºi dacã ea nu este spusã înseamnã cã facem un deserviciu în informarea propriei noastre naþiuni.

În legãturã cu cererea venitã din partea Statelor Unite, ºi aici existã o raþiune instituþionalã importantã. În ianuarie anul 2000 România a stabilit împreunã cu Statele Unite ale Americii un parteneriat strategic intensificat. Nu sunt multe þãrile cu care Statele Unite ale Americii au un parteneriat strategic, ºi încã unul stratificat. Atunci ne-am legat sã realizãm, împreunã cu Statele Unite, orice fel de consultãri necesare pentru a ne sprijini reciproc în materie economicã, dar ºi politicã, în dezvoltarea democraþiei ºi bineînþeles cã aceasta impunea de la sursa politicã, impunea ºi eventualitatea unui sprijin în situaþii mai grave, care privesc cele militare.

Iatã douã raþiuni instituþionale care nu pot fi în nici un fel ocolite. Dar raþiunea politicã care izvorãºte din interesul naþional al asigurãrii securitãþii noastre naþionale, aceasta este cea mai importantã ºi pe deplin justificatã.

Vreau sã vã reamintesc cã în 1991, în ianuarie, România s-a alãturat coaliþiei internaþionale conduse tot

de S.U.A. care a avut ca scop, e foarte rãu cã nu amintim acest lucru, înfrângerea agresiunii irakiene a lui Saddam Hussein împotriva Kuweitului. Acelaºi Saddam Hussein care utilizase în rãzboiul din Iran arme de distrugere în masã, chimice ºi biologice, ºi nu numai împotriva duºmanului, zicem, extern, ci ºi împotriva propriului popor. Faptele acestea cetãþenii români, compatrioþii noºtri, trebuie sã le ºtie, nu le ocoliþi.

Ne-am alãturat atunci coaliþiei internaþionale conduse tot de S.U.A. Am fãcut un lucru similar în 1999, când prin hotãrârea noastrã, a Parlamentului, ºi atunci trebuie sã reamintesc cã a fost înþelepciune inclusiv pe bãncile opoziþiei, conduse de P.D.S.R., ne-am alãturat NATO în intervenþia din Iugoslavia. De fiecare datã raþiunea politicã a fost aceeaºi: ne-a adus aceastã alãturare a noastrã în 1991 ºi 1999, ne-a adus beneficii politice în planul asigurãrii securitãþii noastre naþionale? Evident cã da, masiv, din plin. S-a ºtiut de atunci, din 1991 ºi ulterior, s-a ºtiut fãrã putinþã de tãgadã, fãrã umbrã de îndoialã unde se poziþioneazã România, cu cine merge alãturi, împreunã cu cine este. Cu lumea occidentalã, cu lumea democraticã, acolo suntem ºi cãtre deplina noastrã integrare ne îndreptãm.