Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2000
other
Petre Þurlea
Discurs
## **Domnul Petre Þurlea:**
Vã mulþumesc, domnule preºedinte, pentru îngãduinþã. Domnilor colegi, atâþi câþi sunteþi.
Eu cred cã trebuia sã vorbeascã cineva astãzi despre subiectul pe care o sã-l prezint, întrucât este o datorie a Camerei Deputaþilor sã-i omagieze pe cei mai mari dintre foºtii sãi membri.
Astãzi aº vrea sã spun douã vorbe despre Nicolae Iorga, de la asasinarea cãruia, anul acesta, chiar în luna aceasta, peste douã sãptãmâni, se împlinesc 60 de ani.
Este o datorie a noastrã sã-l menþionãm cu aceastã ocazie, mãcar pentru stenograma Camerei Deputaþilor, pe Nicolae Iorga, care a fost preºedinte al acestei Camere între decembrie 1919 ºi martie 1920, care a fost deputat în aceastã Camerã timp de 40 de ani, care a fost primministru al acestei þãri ºi care este unul dintre fãuritorii României Mari.
De asemenea, pe Nicolae Iorga, care este cel mai mare istoric al românilor ºi care a scris peste 1.200 de cãrþi, majoritatea ºi astãzi perfect valabile în istoriografia noastrã ºi mondialã, pe Nicolae Iorga care a fost recunoscut pe toate meridianele ºi care a fost membru al 47 de academii din lume ºi la moartea cãruia, în cele mai multe þãri ale lumii s-au coborât steagurile naþionale în bernã.
Trebuie sã-l comemorãm pe Nicolae Iorga ºi pentru cã a fost cel mai mare învãþãtor al neamului sãu, cel puþin în secoul acesta, al XX-lea.
În 1990, la propunerea mea, a avut loc în Camera Deputaþilor, dar comun ºi cu Senatul, a avut loc o ºedinþã solemnã special dedicatã lui Iorga ºi lui Virgil Madgearu.
Cei care l-au asasinat în 1940 ºi-au luat pedeapsa statului în 1941, dar ºi-au luat mai ales pedeapsa istoriei.
O sã închei aceste puþine cuvinte cu citarea celui mai important îndemn pe care Nicolae Iorga l-a lãsat poporului sãu, îndemn cuprins în discursul de recepþie la Academia Românã în 1909: ”Fiecare generaþie este datoare faþã de tot ceea ce i-au lãsat generaþiile trecute sã ducã mai departe moºtenirea acestora. Generaþia care nu face acest lucru este condamnatã la uitare în amintirea urmaºilorÒ.
## Doamnelor ºi domnilor,
Cred cã mãcar intelectualitatea româneascã ºi, cu siguranþã, toþi românii care au sentimente patriotice sunt perfect conºtienþi cã trebuie sã ducem mai departe moºtenirea lãsatã de înaintaºi ºi mai ales sã ajungem la momentul când aceastã þarã sã fie din nou România Mare. Este o datorie ºi faþã de înaintaºul nostru Nicolae Iorga!
Vã mulþumesc, domnule preºedinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.