...de 60-70 de euro/MWh din Bulgaria. În același timp, în Europa Centrală, unde temperaturile erau și mai scăzute, prețul era sub 45 de euro/MWh. O gestionare dezastruoasă, care ne-a costat scump.
Abia după ce scandalul a devenit public, ministrul Burduja* a trimis corpul de control la Depogaz și, ulterior primirii raportului de control, a solicitat să se întreprindă absolut toate măsurile care se impun și sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, structura centrală, în vederea cercetării faptelor cu aspectul săvârșirii unor infracțiuni.
Un singur „detaliu” a fost trecut sub tăcere. Ministrul energiei a știut în fiecare moment ce se întâmplă în depozitele de gaze ale Depogaz. Dovada? Este la vedere. Pe site-ul Depogaz există o rubrică numită „Informații zilnice”, unde se publică, zi de zi, cantitatea de gaze extrasă din fiecare depozit. Dacă ar fi fost interesat să afle adevărul, ministrul Burduja ar fi găsit toate aceste date la adresa de internet www.depogazploiești.ro/ro/transparență/informațiizilnice
Singura consecință a scandalului public a rămas creșterea prețurilor ca urmare a isteriei gratuite declanșate chiar de ministrul energiei.
Mai trebuie completat că, în zilele friguroase de iarnă, România are de acoperit un consum de 55 până la 57 de milioane de metri cubi de gaze, cam jumătate fiind extrase din depozite și aproximativ 20-21 de milioane de metri cubi din producție, importurile rămânând să fie foarte mici. La importuri se ajunge însă din simplul motiv că gazele extrase de Black Sea Oil & Gas din Marea Neagră (un miliard de metri cubi anual) sunt exportate integral în Bulgaria.
Un alt amănunt interesant este și acela că ministrul energiei reclamă, de asemenea, „modul în care deciziile operatorului de înmagazinare au fost influențate de cerințe ale operatorului de transport gaze naturale”, Transgaz. Cu alte cuvinte, ministrul energiei reclamă comportamentul unei companii cu capital majoritar de stat, aflate în subordinea aceluiași Guvern Marcel Ciolacu din care face parte și Sebastian Burduja. O încercare jalnică de a pasa responsabilitatea, când, de fapt, toată această criză este rezultatul incompetenței și al lipsei de coordonare din propriul lor sistem.
Scandalul public expus mai sus, precum și haosul existent în domeniul energiei sub conducerea actualului ministru ne silesc să arătăm membrilor Parlamentului situația generală în care se află acest sector important, precum și „contribuția” personală a ministrului Burduja. În urma analizării tabloului general al domeniului energetic, se desprind cu ușurință motivele pentru care vă solicităm demiterea ministrului Sebastian Burduja – și pe care le vom prezenta în continuare.
Lipsa investițiilor strategice și a unei viziuni clare pentru dezvoltarea sistemului energetic.
România se confruntă cu un deficit cronic de capacități de producție a energiei electrice. Domnul Burduja a admis public această problemă, dar faptele sale nu s-au ridicat nici pe departe la nivelul declarațiilor. Proiectele menite să crească
producția au fost prioritizate greșit, iar cele care se puteau realiza cu ușurință și cheltuială minimă au fost blocate de lipsa voinței politice.
Simplu spus, ministrul Burduja a preferat să semneze atribuiri directe în valoare de multe miliarde de euro, fără transparența asociată unei licitații publice, ignorând cu desăvârșire proiecte mai ușor și mai rapid de realizat și, mai ales, cu un necesar de finanțare mult mai mic. Astfel, în noiembrie 2024, ministrul Burduja a autorizat și a promovat public un contract atribuit direct, fără licitație: contractul EPCM (energie, procurare și management al construcției) între compania românească de proiect EnergoNuclear – SA și Asocierea FCSA, formată din companiile controlate de americani: Fluor B.V., Fluor Energy Transition Inc. Wilmington – Sucursala București, S&L Engineers Ltd. și Sargent & Lundy Energie – SRL, canadienii de la Candu Energy Inc. și italienii de la Ansaldo Nucleare. Conform acestui contract, semnat fără nicio licitație, într-o lipsă totală de transparență, specifică regimurilor autocratice, costul total suportat de către compania de stat Nuclearelectrica este de 3,16 miliarde de euro, din care 800 de milioane reprezintă doar bonusurile de performanță pentru managementul consorțiului, adică România va plăti 800 de milioane de euro doar pentru ca cineva să își îndeplinească sarcinile asumate prin contract!
Asta în vreme ce centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești, o soluție inginerească mult mai simplă, mult mai ieftină (doar aproximativ un miliard de euro), care nu presupune doar studii, ci chiar construirea efectivă a unei capacități de producție cu efecte benefice și asupra echilibrării sistemului energetic, este ținută la sertar și continuu sabotată prin organizarea unor licitații cu rezultat anticipat și, evident, lipsa de ofertanți privați. Cu alte cuvinte, pentru a construi o imensă baterie cu putere instalată de 1.000 de megawați, ministerul condus de Sebastian Burduja nu găsește un miliard de euro, dar aruncă cu nepăsare 3,1 miliarde de euro pentru niște studii atribuite direct, fără licitație, care să conducă la cheltuirea altor miliarde de euro în următorii 7 până la 10 ani și pentru ca, în final, să beneficiem de o capacitate similară de producție.
În mod inexplicabil, statul a renunțat la centrala de la Mintia și a vândut-o, pentru o sumă ridicolă – doar 91 de milioane de euro –, către Mass Energy Holding, o companie cu acționariat „irakian”. Ulterior, Guvernul României, la propunerea ministrului Sebastian Burduja, a declarat, prin hotărâre de guvern, că proiectul „Centrala electrică Mass Mintia” este de importanță națională în domeniul energiei electrice.
Înainte de această decizie, statul alocase deja fonduri din Fondul de modernizare pentru construirea unei conducte de transport de gaze naturale care să alimenteze centrala. În plus, chiar lângă Mintia, stația electrică aparținând Transelectrica fusese recent reabilitată. O soluție viabilă ar fi fost păstrarea și modernizarea centralei, prin creșterea eficienței energetice. Această variantă putea fi finanțată, în mare parte, prin fonduri nerambursabile și ar fi asigurat funcționarea centralei până în 2040.
Aceste decizii fără cap, fără coadă au determinat ca, în 2023, conform datelor ANRE, scăderea producției de energie electrică să fie cu aproximativ 5%, în timp ce creșterea cererii de energie să fie de 3%. Această discrepanță a condus la o creștere a importurilor de energie, care, în 2023, au reprezentat peste 20% din consumul național, față de 15% în 2022. Iar în 2024 am avut cele mai mari importuri de energie electrică din ultimii 15 ani. Lipsa de investiții în noi capacități
de producție a contribuit direct la această vulnerabilitate, iar ministrul energiei a ignorat cu desăvârșire soluțiile realiste pentru a remedia situația.
Gestionarea companiilor de stat din subordinea Ministerului Energiei este deficitară.
Hidroelectrica, una dintre cele mai profitabile companii din România, a fost afectată de întârzieri în dezvoltarea de noi proiecte hidroenergetice. Consecințele le resimt românii – în februarie 2025, Hidroelectrica și-a notificat clienții că a majorat prețul energiei electrice cu 60%.
În același timp, Complexul Energetic Oltenia, care ar fi trebuit să implementeze un program de tranziție energetică prin construirea unor noi capacități pe gaze și regenerabile, se confruntă cu blocaje administrative și întârzieri de peste 2 ani la implementarea proiectelor finanțate prin Fondul de modernizare. Mai precis, aici trebuiau construite două centrale electrice pe gaz, în ciclu combinat, la Turceni și Ișalnița, cu o putere instalată totală de 1.300 de megawați, dar nici măcar o licitație pentru alegerea constructorului nu s-a putut organiza cu succes. De ce? Simplu, pentru că Ministerul Energiei a cerut să se realizeze la un preț pe care îl știa de dinainte ca fiind imposibil de atins – cu 30% mai mic decât prețul pieței.
Între timp, într-o scenetă tragicomică demnă de teatrul absurdului, la Complexul Energetic Oltenia s-a dat în folosință Grupul 5 Rovinari, după o investiție de 100 de milioane de euro, desfășurată timp de 10 ani, grup care, conform legilor patronate de același Sebastian Burduja, se va închide, împreună cu toate celelalte grupuri pe cărbune, la 1 ianuarie 2026.
Amintim că Planul de restructurare și decarbonizare implementat la nivelul Complexului Energetic Oltenia este unul nerealist, care va avea efecte dezastruoase asupra complexului și asupra securității energetice a României. În ciuda interpelărilor venite din partea parlamentarilor, domnul ministru Burduja nu a venit cu răspunsuri prin care să definească poziția oficială a Ministerului Energiei privind viitorul cărbunelui în domeniul energetic din România.
Menționăm că sindicaliștii au atras atenția asupra situației tragice în care se află Complexul Energetic Oltenia și au subliniat că indicatorii de producție ce ar trebui îndepliniți de complex nu vor putea fi atinși cu numărul actual de salariați. Ministrul energiei nu a venit cu clarificări nici la aceste întrebări referitoare la necesitatea suplimentării personalului angajat. Mai mult de atât, în ciuda vizitelor și discuțiilor avute la nivel internațional, ministrul energiei nu a demonstrat că a obținut vreun sprijin ori alte garanții clare pentru menținerea producției de energie pe bază de cărbune.
Astfel, din toate elementele prezentate referitoare la situația Complexului Energetic Oltenia, reiese că Ministerul Energiei a ales tratamentul tăcerii și al indiferenței. Din păcate, în aceste momente în care Europa se află în criză energetică*, Ministerul Energiei a ales să abandoneze Complexul Energetic Oltenia.
Însă cel mai clar exemplu de incompetență privind investițiile în noi capacități de producție este cel de la centrala proiectată la Iernut, cu o putere instalată de 340 de megawați. Aici, statul român a atribuit contractul de execuție firmei spaniole Duro Felguera în 2016. Centrala trebuia finalizată în 2019 și acest lucru nu s-a întâmplat. În 2021 chiar a fost reziliat contractul cu spaniolii, dar doar pentru a fi semnat un alt contract, în 2023, cu exact firma care își bătuse joc de primul contract. Nici de această dată contractul nu a fost realizat la timp de către firma spaniolă, motiv pentru care a mai apărut încă un contract, de prelungire, care a
întârziat termenul de finalizare din decembrie 2024 în iunie 2025. Recent însă, ministrul Burduja însuși a anunțat că este îngrijorat de stadiul lucrărilor și că analizează posibilitatea de a înlocui firma spaniolă cu Romgaz în contractul de execuție. Probabil că ministrul știe deja, dar nu strică să-i amintim, că Romgaz este chiar beneficiarul lucrării de la Iernut.
Cert este că afacerea de la Iernut rămâne o afacere cu iz penal pronunțat*: un contract prelungit ilegal de două ori cu o firmă care nu și-a onorat nici măcar contractul inițial. Astfel, prețul final pentru centrală s-a dublat, prin decizii succesive ale miniștrilor Virgil Popescu și Sebastian Burduja.
Între timp, compania Duro Felguera a intrat în insolvență în Spania, în urma unei dispute cu statul algerian pentru o cauză similară celei din România. De menționat este și faptul că, încă de la data atribuirii contractului, Guvernul de la București știa faptul public că firma spaniolă era sub investigație pentru o mită de peste 100 de milioane de dolari, oferită ministrului adjunct al energiei din Venezuela. Era o vorbă românească: „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să îți spun cine ești.”
Pe lângă problemele din zona de producție, Transelectrica, compania responsabilă cu transportul energiei electrice, nu a reușit să modernizeze infrastructura critică. În 2023, pierderile de energie în rețea au fost de peste 10%, unul dintre cele mai ridicate niveluri din Uniunea Europeană, iar investițiile necesare în modernizarea rețelei au fost întârziate sau subfinanțate.*
Aceste aspecte demonstrează incapacitatea ministerului și, implicit, a ministrului de resort de a implementa o strategie coerentă pentru dezvoltarea sectorului energetic și de a gestiona eficient companiile din subordine, afectând, astfel, securitatea energetică a țării.*
Alocarea arbitrară a resurselor publice unor companii private, fără proceduri competitive.
În luna decembrie 2024, ministrul energiei, domnul Sebastian-Ioan Burduja, ne-a informat că a depus o plângere penală la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Aceasta viza persoanele care desfășoară campanii de dezinformare a opiniei publice prin răspândire a unor afirmații mincinoase despre presupusa „vânzare a lacurilor de acumulare ale României către străini”.
După acest episod, același ministru Sebastian Burduja a considerat oportună, din nou pe baze arbitrare, demararea unui proiect-pilot pentru construirea unei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj și a decis aprobarea propunerii de concesiune... de concesionare transmise de societatea Hydro Blue – SRL în data de 2.11.2023, înregistrată cu nr. 18494/SIB/2.11.2023, anunțând că demarează formalitățile cu privire la concesionarea bunurilor proprietate publică prevăzute de art. 302-331 din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
De asemenea, există în așteptare și o cerere pentru construcția unei centrale de acumulare prin pompaj cu o putere instalată de 1.024 de megawați în localitatea Socol, județul Caraș-Severin, acolo unde Societatea Comercială MOE-HPG Timișoara – SRL a solicitat concesionarea unei suprafețe de 5.000 de metri pătrați din lacul de acumulare Porțile de Fier I.
În această situație, reamintim domnului ministru ceea ce pare a fi uitat: principala problemă a acestor demersuri este că, astfel, se inițiază cedarea unei resurse inepuizabile, fără a exista competiție, conform legii.
Lista acestor decizii discreționare ar putea continua cu situația privind reactoarele mici modulare care urmează să fie
implementate la Doicești, contractul fiind atribuit, de asemenea, pe baze arbitrare, fără nicio procedură de selecție publică.
Compania care se ocupă de proiect este RoPower, formată, fără nicio procedură competitivă prealabilă, în cote egale de Societatea Națională Nuclearelectrica și de firma privată Nova Power & Gas, în calitate de proprietar al amplasamentului de la Doicești, asta după ce statul român a înstrăinat acest perimetru.
Proiectul SMR se află în faza a doua de inginerie și proiectare, iar decizia finală de investiție e așteptată în al patrulea trimestru al anului 2025, conform declarației președintelui NuScale – John Hopkins. Situația financiară a NuScale este critică, România fiind singurul potențial client, după ce, în anul 2023, proiectul din Idaho, Statele Unite, a fost anulat de către beneficiar, motivele invocate fiind costurile prea mari. Dar se pare că ceea ce este scump în Statele Unite este considerat ieftin în România.
În fapt, compania RoPower trebuie să împrumute banii necesari dezvoltării acestor reactoare cu garanția Nuclearelectrica, iar partea cea mai discutabilă, iarăși acceptată fără nicio bază legală, este că acest contract nu prevede o valoare fixă; plata se va face la oră de proiectare (atâtea câte vor fi acestea), valoarea acestor servicii fiind doar „estimată” la 156,3 milioane de dolari. Practic, dezvoltarea produsului se face pe banii României, care urmează să achiziționeze primele șase unități. Oricine știe însă că, pentru produsele de serie, prețul are o evoluție descrescătoare, primele fiind și cele mai scumpe.
Un alt lucru care nu trebuie trecut cu vederea este alocarea sumei de 3 miliarde de euro din Fondul de modernizare pentru Schema multianuală Contracte pentru diferență pentru producția de electricitate cu emisii reduse de carbon în România. Dincolo de oportunitatea unor asemenea investiții, experiența altor state care au utilizat acest mecanism de finanțare ne arată că este cel mai fezabil pentru surse de energie care funcționează în baza curbei de sarcină (în bandă), de exemplu, centrale nuclear-electrice.
La capitolul decizii arbitrare putem trece și situația care se regăsește la Complexul Energetic Oltenia, mai exact centrala energetică... termoenergetică Ișalnița, care se află într-un SPV cu Alro Slatina. Domnul ministru Burduja nu a omis să aloce – putem spune preferențial, având în vedere faptul că printre administratorii Alro se regăsește și tatăl domniei-sale, Marinel Burduja – suma de bani necesară realizării de către Transgaz a racordului viitoarei centrale electrice. Probabil că este un caz unic în istorie și sperăm să rămână unic și în istoria sectorului energetic românesc.
Strategic vorbind, domnul Sebastian Burduja a dus mai departe politica inițiată de Virgil Popescu, de retragere a statului, deliberată, din portofoliile favorabile pe care le are și, în același timp, de implicare în proiecte sau portofolii riscante (dezvoltarea SMR, SPV – centrale cu ciclu combinat de gaz). Doar că genul acesta de lovituri duble se dovedesc ar fi fatale de cele mai multe ori.
Gestionarea defectuoasă a fondurilor europene și naționale.
Deși Ministerul Energiei a anunțat atragerea unor sume semnificative din fonduri europene pentru dezvoltarea sectorului energetic, adevărul este că implementarea acestora a fost dezastruoasă și ineficientă. Conform datelor oficiale, până la finalul anului 2024, din cele 14 miliarde de euro disponibile prin Fondul de modernizare, doar 9,3 au fost atribuite prin contracte și doar 5 miliarde de euro au fost
aprobate efectiv la plată, adică au fost utilizate efectiv, ceea ce indică un ritm extrem de lent în alocarea acestor resurse.
În multele declarații publice, domnul Sebastian Burduja ne-a anunțat că fondurile europene sunt „cruciale pentru dezvoltarea sectorului energetic” și că „România are o oportunitate unică de a moderniza infrastructura energetică prin finanțare externă”. Cu toate acestea, ritmul lent de accesare a acestor fonduri demonstrează o lipsă de eficiență și de viziune strategică.
Un exemplu concret al gestionării defectuoase este întârzierea finanțării pentru proiectele de modernizare a rețelei de transport al energiei. Transelectrica a solicitat finanțare pentru dezvoltarea unor linii de înaltă tensiune esențiale pentru integrarea energiei regenerabile în sistem, însă proiectele sunt blocate din cauza întârzierilor birocratice. În prezent, doar 30% dintre proiectele aprobate pentru finanțare au ajuns în faza de implementare. Un procent... un procentaj nesemnificativ, care denotă nepricepere, indolență și nepăsare din partea conducerii ministerului.
Aceste aspecte demonstrează că, deși ministrul Burduja recunoaște importanța fondurilor europene, ministerul pe care îl conduce se mișcă lent în atragerea și utilizarea acestora. Ineficiența în accesarea finanțărilor disponibile blochează dezvoltarea sectorului energetic și menține România într-o poziție vulnerabilă pe piața energetică europeană.
O altă problemă majoră este incapacitatea ministerului de a reduce costurile energiei electrice pentru populație și pentru sectorul industrial. În nenumărate rânduri, ministrul Burduja a rostogolit ideea că România are unul dintre cele mai mici prețuri la electricitate din Uniunea Europeană. Dar iată și realitatea*: în ultima statistică publicată de Eurostat, care prezintă prețurile pentru primul semestru din anul trecut, România are al patrulea cel mai mare preț la electricitate pentru gospodării (la paritatea puterii de cumpărare standard – PPS, prețul efectiv resimțit de consumator), aproape dublu față de statele învecinate Ungaria, Bulgaria, Serbia, țări care nu beneficiază de o asemenea abundență a resurselor energetice precum România.
Mai mult, aproape jumătate din energia consumată în țară provine din așa-numita „piață a zilei următoare”, cea mai mare pondere din Uniune. Iar pe această piață țara noastră se află lună de lună pe unele din primele... pe unul din primele trei locuri din Uniune.
Prețurile ridicate la achiziția de energie electrică, coroborate cu soluția aberantă a plafonării și compensării prețurilor către consumatori, au dus la blocarea financiară a furnizorilor. Pe de o parte, existența mecanismului de compensare îi determină pe furnizori să semneze contracte cu producătorii la orice preț, oricât de mare, iar, pe de altă parte, sume colosale nu sunt returnate furnizorilor de către statul român, ca urmare a unor blocaje birocratice incredibil de lungi. Aproximativ un miliard de euro este suma reclamată de furnizori și nedecontată de către Guvern, în condițiile în care Executivul a anunțat prelungirea, până la alegerile prezidențiale din mai, a schemei de plafonare și compensare.
ANRE ne anunță că în intervalul noiembrie 2021 – iunie 2024 au fost trimise la decontare sume de peste 5,2 miliarde de euro pentru energie electrică și gaze consumate, deci probabil că până în martie 2025 suma va fi depășit 6,5 miliarde de euro.
Ministerul Energiei nu a oferit soluții concrete pentru reducerea dependenței de importuri și pentru accelerarea investițiilor în infrastructura de producție. Aceste eșecuri demonstrează incapacitatea ministrului Burduja de a
gestiona strategic sectoarele-cheie ale energiei, afectând astfel competitivitatea economică a României și securitatea sa energetică.
Schimbare de poziție sau lipsă de viziune? Incoerența politicilor publice din energie.
Avem în fruntea Ministerului Energiei o persoană care și-a construit imaginea pe promisiuni mari, dar ale cărei decizii sunt un haos total. La începutul mandatului, domnul Sebastian Burduja poza în mare susținător al energiei verzi. Ne vorbea despre viitorul sustenabil al României, despre investiții masive în regenerabile și eficiență energetică. A lansat chiar un program național de investiții, de 4 miliarde de lei, pentru orașe verzi și sisteme moderne de termoficare.
Și totuși ce a urmat? O răsturnare de poziție la 180 de grade. În ianuarie 2025, același ministru care promova energia verde a început să atace tranziția energetică. De la „investim în viitor”, a trecut brusc la „această terapie șoc verde trebuie să înceteze”. Mai mult decât atât, anunță un raport despre „efectele negative” ale _Green Deal_ și propune un așa-zis „Smart Deal”, fără să explice concret ce ar însemna asta.
Această lipsă de coerență ne costă. Un ministru care schimbă strategia după cum bate vântul nu poate gestiona un sector atât de vital precum energia. România are nevoie de o viziune clară, de decizii ferme și predictibile, nu de un ministru incoerent, care astăzi laudă energia verde, iar mâine o transformă în inamic public. Așadar, întrebarea firească este: putem avea încredere în cineva care se contrazice de la o lună la alta sau România merită mai mult decât un lider fără direcție?
Ceea ce am prezentat mai sus nu este doar un șir de erori izolate, ci dovada clară a unei gestionări haotice a unui sector vital și strategic pentru România. Am văzut un ministru incapabil să asigure stabilitatea sistemului energetic, nepăsător la problemele grave din domeniu și incoerent în decizii. De la criza extracției gazelor din depozite în plină iarnă la privatizări dubioase și schimbări bruște de poziție privind tranziția energetică, Sebastian Burduja a demonstrat că nu are viziunea, fermitatea și competența necesare pentru a conduce Ministerul Energiei.
Lipsa de strategie și de asumare, dublată de o inconsecvență periculoasă, nu mai poate continua. România nu își permite să plătească prețul greșelilor sale. Pentru toate motivele expuse mai sus, vă solicităm, doamnelor și domnilor, demisia ministrului energiei, Sebastian Burduja.12 Mulțumesc.
Vocevoce proprie
Marker
Cadru
Justificarea se ancorează în securitatea energetică a țării, un interes universalizabil.
„aceste aspecte demonstrează incapacitatea ministerului și, implicit, a ministrului de resort de a implementa o strategie coerentă pentru dezvoltarea sectorului energetic și de a gestiona eficient companiile din subordine, afectând, astfel, securitatea energetică a țării.”