Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2026
procedural · respins
Petrișor-Gabriel Peiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Petrișor-Gabriel Peiu:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Vreau întâi să fac o precizare. Cred că dintre toți cei de aici, din sală, doar două persoane au lucrat nemijlocit, o perioadă mai lungă sau mai scurtă, cu domnul președinte Constantinescu: eu și cu domnul general Chelaru. Știu că și domnul senator Blaga s-a intersectat cu domnia-sa, dar, mă rog, era puțin mai departe din punct de vedere politic; nu foarte departe. Din acest punct de vedere, pot să apreciez faptul că a fost un om echilibrat, care a făcut, într-adevăr, erori, dar le-a făcut într-un mod mult mai elegant decât o fac unii dintre cei de astăzi.
În al doilea rând, spun și eu, ca și colegul senator Niculescu-Țâgârlaș, că ar trebui să ne uităm la fondul problemei. Fondul problemei este că se schimbă numele institutului și se regularizează chestiunea financiară fără a avea vreun impact bugetar.*
În al treilea rând, ar trebui să spun că mulți dintre cei care clamează inutilitatea acestui institut se fac că nu văd inutilitatea unor instituții de 70 sau de 140 de ori mai mari* și mai puternic bugetate decât acest institut.