Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 februarie 2010
procedural · adoptat
Petru Bașa
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Petru Bașa:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Declarația politică de astăzi este intitulată „Mai bun un cartonaș galben decât unul roșu”.
De câte ori nu ne-am spus în viață că se putea să ne fie și mai rău?
De câte ori nu ne-am bucurat de o măsură punitivă, comparându-o cu dezastrul ce putea să ni se întâmple, dacă nu eram atenționați apriori prin această măsură?
Tema declarației mele politice de astăzi va face referire tocmai la o astfel de atenționare, pe care am primit-o zilele trecute, atenționare de care trebuie să ținem cu toții seama. Astfel, comisarul european Dacian Cioloș a trimis o scrisoare României în care dă un termen de două luni pentru a rezolva problemele legate de fondurile structurale, în caz contrar România fiind amenințată cu blocarea fondurilor Uniunii Europene.
Știm că avem astfel de probleme, și eu am ridicat în alte rânduri problema accesului la credite și garanții pentru cofinanțarea proiectelor, în general, și pentru domeniul agricol, în special.
Există proiecte care au fost selectate, au fost aprobate și care nu-și găsesc cofinanțare. Nu poți vorbi de absorbția dorită a fondurilor structurale nerambursabile fără existența surselor de finanțare pentru partea proprie de contribuție. Fără parteneriate mai solide cu băncile, în contextul unor credite scumpe și al unor bariere în accesarea acestora, problema nu-și va găsi soluționare.
La sfârșitul săptămânii trecute, ministrul agriculturii Mihail Dumitru a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Consiliului director al Asociației Române a Băncilor pe tema acestor proiecte prioritare pentru România, cum ar fi creditarea investițiilor în agricultură și dezvoltarea rurală, precum și creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene.
Avem nevoie de bani pentru cofinanțare și acești bani nu-i putem obține, dacă nu-i avem, decât de la bănci. În momentul în care băncile nu ne ajută, înseamnă că nu putem obține aceste fonduri. Este foarte periculos, pentru că, prin această metodă, băncile obstrucționează, cu sau fără intenție, în schimb, dacă nu atingem pragul dorit, atunci fondurile europene nu vor mai veni deloc.
Cred că băncile au obligația de a ne sprijini în elaborarea acestui mecanism necesar pentru funcționarea agriculturii românești. Avem nevoie de proiecte și, pentru aceasta, investitorii din diferite domenii au nevoie de sprijin în finanțare. Orice verigă ruptă din acest sistem ne-ar putea aduce deservicii extraordinare, somarea de blocare a fondurilor europene trebuind să fie luată în serios de către toți factorii implicați.
Până când problema investițiilor în agricultură, în speță problema creditării în acest sens, nu a fost ridicată doar de agricultori, ci de noi, clasa politică, băncile nu și-au aplecat urechea spre aceasta și nici nu au dovedit flexibilitate.