Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Petru Călian
Discurs
## **Domnul Petru Călian:**
## Doamna președinte, Stimați colegi,
Prima dată când am venit la microfon pe acest subiect am spus clar: este o inițiativă legislativă bună. Însă vreau să-i întreb pe inițiatori, ce doresc? Doresc doar discursuri populiste, doresc să promovăm această lege, care să nu fie pusă în practică niciodată? Dacă doriți asta, o putem face în varianta în care vă lăudați dumneavoastră.
Însă Legea finanțelor publice spune clar, foarte clar, faptul că trebuie să găsim și banii necesari, mulți, puțini, câți sunt, și atunci aș vrea să vă fac o propunere elegantă care să rezolve problema, într-adevăr, și acei oameni – 80-90 câți or fi! – să primească banii.
Vă propun să retrimitem la comisie doar pentru o săptămână această propunere legislativă, iar în această săptămână să veniți cu amendamente și să specificați faptul că plățile vor fi făcute în anul bugetar 2012, iar noi – prin Legea bugetului, pe care urmează s-o adoptăm pentru 2012 – să includem acele sume. Este soluția elegantă, dar legală.
Dacă doriți să mergem pe această variantă, cu siguranță că acei oameni vor beneficia și se vor bucura de acei bani.
Dacă doriți, în continuare, să discutăm populist, sigur că votăm această lege, dar ea nu va putea să fie pusă în practică în forma pe care dumneavoastră ați inițiat-o. Mulțumesc.
## **Domnul Adrian George Scutaru**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.