Petru Ehegartner

## **Domnul Petru Ehegartner:**

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Acum 25 de ani ne-am eliberat de frică și ne-am unit în speranță, plini de demnitate și onoare.

Am dorit să câștigăm o libertate binemeritată, iar pentru aceasta am reușit să ne adunăm forța, să ne demonstrăm curajul, ieșind în stradă pentru prima dată la Timișoara, să redobândim demnitatea, libertatea și dreptul la normalitate.

Fenomenul psihosocial de eliberare a tensiunilor acumulate în 41 de ani de comunism era atunci exploziv și iminent. A început printr-o revoltă în care rațiunea a fost umbrită, o revoltă în care asumarea și curajul au fost atributele învingătoare.

Acum 25 de ani, Timișoara a dat o lecție importantă de curaj. În 16 decembrie 1989, s-a aprins scânteia unei revoluții care a dat României o mare șansă, șansa de a deveni liberă, democratică și europeană.

Românii au ieșit atunci în stradă marcați de două dorințe viscerale: libertate și normalitate.

Adunați în negația față de un sistem oprimant și asupritor și ajunși la limitele condiției umane, în 16 decembrie 1989 a început schimbarea, o schimbare care durează de 25 de ani și care atunci s-a vrut a fi o revoluție pentru normalitate.

Normalitatea însă se poate aprecia prin raportarea la ceilalți, acceptând diferențele interumane ce țin de cultură, religie, vârstă, sex, etnie, statut social și profesional. Problema majoră a apărut atunci când raportarea la ceilalți a fost făcută doar în cazurile care au creat confort psihic, ignorând modelele pozitive din exterior. Aceste modele ar fi trebuit adaptate și urmate cu perseverență, ținând cont de particularitățile poporului român.

Libertatea câștigată la Revoluția din decembrie 1989 a fost pe alocuri greșit înțeleasă, ca însemnând posibilitatea de a acționa după propria voință sau dorință.

Într-adevăr, omul este o ființă liberă, dar, într-o societate sănătoasă, așa cum speram să construim în acele momente, individul trebuie să se spună legităților sociale pe care România atunci nu le-a identificat, ezitând și rătăcind prea mult timp în incertitudini și lipsă de orizont.

Românilor ce s-au jertfit în decembrie 1989 pentru această libertate ne este greu să le găsim cuvinte ce pot fi rostite în semn de prețuire și respect.

Familiilor îndurerate, copiilor orfani, mamelor care au rămas fără copii, femeilor văduve, tuturor nu putem decât să le transmitem profunda noastră recunoștință.

Au trecut 25 de ani în care, din nefericire, nu am reușit să găsim măsura recunoștinței celor care au suferit de pe urma comunismului și, în acest timp, nu am reușit să fim recunoscători și să distingem adevărații revoluționari de impostori.

Cu toate aceste neajunsuri, cei 25 de ani au trecut. Și au trecut extrem de repede. Dovada timpului ce s-a scurs atât de rapid este generația de tineri care astăzi are 25 de ani. Uitându-ne la ei, avem în fața ochilor creația transformărilor sociale și de sistem pe care le-am început atunci. I-am crescut și i-am educat, punându-ne toate speranțele în ei. Dar, cu tristețe în ochi, îi vedem ușor debusolați și demotivați.