Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Petru Gabriel Vlase
Discurs
## **Domnul Petru Gabriel Vlase:**
Liderii grupurilor parlamentare de la Camera Deputaților, vă rog să veniți la prezidiu.
Declar deschisă ședința Camerei Deputaților. Vă rog, stimați colegi, să luați loc în bănci!
La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, vă informez că au fost distribuite deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele Camerei
Deputaților din zilele de luni, 12, și marți, 13 februarie; programul de lucru pentru 12–17 februarie; lista rapoartelor depuse în perioada 5–12 februarie; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
Nu am precizat... Sunt 294 de colegi înregistrați. Potrivit programului de lucru, lucrăm până la ora 17.00, pentru că s-a prelungit plenul comun, apoi interpelări.
2. Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 121/2016 pentru aprobarea componenței nominale a Comisiei de validare a mandatelor de deputat.
Comentarii de ordin general?
Nu.
La articole? La titlu? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.