Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iunie 2007
procedural · respins
Petru Nicolae Ioțcu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Petru Nicolae Ioțcu:**
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Vă rog să-mi permiteți ca în numele Grupului senatorial al Partidului Democrat să protestez pentru modul inadmisibil în care a fost gestionată această zi.
Am înțeles explicațiile domnului președinte, sunt de bunsimț, dar, de fapt, în spatele acestor explicații se ascunde nereușita unui troc politic dintre P.S.D. și P.N.L. pentru conducerea a două instituții publice de maximă importanță.
La această oră noi trebuia să discutăm probleme importante din sănătate pe care sunt convins că și dumneavoastră le-ați constatat, și dovadă este moțiunea depusă de colegii de la P.S.D.
În locul discuției privind aceste probleme din sănătate, ni se spune să fim de acord cu amânări, și amânări până când cele două partide vor ajunge la o înțelegere.
Vă anunț că toți colegii mei senatori se află la grup.
Așteptăm să fim invitați pentru a discuta problemele din sănătate și ceea ce trebuia astăzi să fie pe ordinea de zi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.