Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2009
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Eu felicit inițiatorii acestei propuneri legislative pentru că se încadrează perfect în ceea ce constatăm foarte lejer: numărul crâșmelor este mai mare decât numărul fântânilor în mediul rural, bibliotecile s-au transformat în discoteci sau localuri.
Nu mă pot antepronunța asupra rezultatului votului, dar în cazul în care votul va fi de respingere, îi încurajez să continue și să ia în calcul un segment pe care dumnealor l-au omis: biblioteca virtuală și cititorul virtual, care se află tot în custodia bibliotecarului, fie de sat, fie de oraș, fie de altă instituție de învățământ superior.
Așadar, numărul de volume să fie determinat și de volumele din mediul virtual pe care le gestionează o bibliotecă. Să nu uităm de politica Parlamentului European, a Comisiei Europene pentru digitizarea bibliotecilor și pentru luarea în calcul a celor ce frecventează din mediul virtual biblioteca.
Cu o astfel de formulă, sunt convins că atunci când vor veni în Parlament, nimeni, absolut nimeni nu se poate opune destupării la minte a celor care, în loc să frecventeze locuri mai puțin interesante, vor frecventa mediul real sau virtual al bibliotecii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.