Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 noiembrie 2011
procedural · adoptat tacit
Puiu Hașotti
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Puiu Hașotti:**
Mulțumesc.
Domnule președinte, Stimați colegi,
În legătură cu cea de-a doua solicitare care a fost validată de Biroul permanent, eu vreau să vin în fața dumneavoastră, a plenului, să vă supun atenției următoarea situație.
Înainte ca Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să ne scrie fiecăruia dintre noi și conducerii celor două Camere că ar fi bine ca ziua de 30 noiembrie, Ziua Sfântului Andrei, să devină sărbătoare națională, niște colegi au avut această idee inspirată de a face o propunere legislativă pentru ca ziua de 30 noiembrie să fie sărbătoare națională – Ziua Sfântului Andrei.
Cred că fără niciun fel de justificare, săptămâna trecută, s-a retrimis la comisie. Pentru ce? Pentru a se modifica un articol? Absolut nimic. Iar acum s-a prelungit termenul.
De fapt, alți colegi, de la alt partid, au făcut o propunere legislativă identică după ce Preafericitul Patriarh Daniel ne-a solicitat acest lucru.
Or, dacă și pe această chestiune există o competiție politică absolut nejustificată, înseamnă că noi chiar ajungem într-o fundătură. Nu văd de ce pentru propunerea legislativă prin care niște colegi au solicitat acest lucru... Nu discutăm acum ce este cu Sfântul Andrei, la momentul potrivit o să iau cuvântul, dar nu este în regulă să prelungim acest termen. Cred că este corect să nu treacă prin adoptare tacită miercuri, ci miercuri să avem această propunere legislativă pe ordinea de zi și să votăm sau să nu votăm, dar, în situația în care nu votăm această propunere legislativă, nu votăm nici inițiativa legislativă a altor colegi, pentru că nu este în regulă să avem aici o competiție politică pentru sărbătorirea Sfântului Andrei ca zi națională.
Și atunci, eu vă propun să votăm împotriva prelungirii termenului la 60 de zile, să votăm pentru introducerea pe ordinea de zi pe un punct cât mai aproape de începutul ședinței sau imediat după începutul ședinței și să ne exprimăm printr-un vot: da sau nu. Trimitem propunerea legislativă Camerei Deputaților, pentru ca acolo... De acum atrag atenția conducerii Camerei Deputaților să nu existe o amânare a acestei propuneri legislative, ci, eventual, în cel mai rău caz, să se discute împreună cu cealaltă propunere, care este identică.
De fapt, ca să înțelegeți, este o propunere legislativă făcută de doi colegi liberali, domnii senatori Frâncu și Pașca, înainte ca Patriarhul să solicite acest lucru, și o altă propunere legislativă, a unor colegi de la Camera Deputaților, după ce Patriarhul a solicitat acest lucru.
Or, haideți să rezolvăm această problemă...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.