Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Puiu Hașotti
Discurs
## **Domnul Puiu Hașotti:**
Și eu vă mulțumesc mult, domnule președinte.
Este, așa, ceva care mi-a venit așa, aproape instantaneu, și mă gândeam la Partidul Democrat Liberal, pentru că, după mulți ani, îmi este simpatic. Are ceva uman în el, în sfârșit.
Cu fiecare ocazie, pe la televiziuni, cei de la PDL spun că au un partid viu. Așa o fi, dar și la terapie intensivă oamenii sunt tot vii. Cam asta este starea.
Domnul Videanu, pe care îl știam specialist în borduri, văd că este specialist și în Războiul Rece și spune cu emfază: „În USL este un război rece.”
Nu-i niciun fel de război. Păcat că nu vede războiul termonuclear din PDL.
Că PDL este într-o situație absolut jenantă este candidatura doamnei Monica Macovei, fost procuror ceaușist, care vrea să reformeze PDL-ul. În ce sens vrea să-l reformeze? Domnia Sa știe și cu acei trei-patru intelectuali de lângă dânsa. Inclusiv domnul Baconschi, care a știut să fure voturi și să-și plătească apartamentul de la Paris, pe care l-a eliberat când a fost numit ministru de externe, și din bugetul Ministerului Afacerilor Externe a plătit vreo 80.000 de euro, ca atunci când se duce, din două în două luni, pe la Paris să poată sta în apartamentul acela duplex.
Când a auzit cuvântul magic „reformist”, doamna Elena Udrea a strigat și ea, cu un glas pițigăiat: „Și eu sunt reformistă!”
Hm! Mă rog.
Dar spune doct și politic: „Dacă USL-ul se va rupe – aveți o obsesie cu chestia asta –, PDL-ul va fi adus la guvernare.”
Cu cine? Cu Partidul Național Liberal? Nu! Cu PSD-ul? Nu! Cu 7-8% cât veți avea? Nu cred.
Dar, în sfârșit, mai simpatică a fost doamna Udrea când a zis: „Nu sunt un Băsescu cu fustă, sunt un Băsescu cu păr.” Hm! Hm!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.