Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 martie 2010
other · adoptat
Puiu Hașotti
Discurs
## **Domnul Puiu Hașotti:**
## Vă mulțumesc, doamna președinte.
Dați-mi voie să nu consider invitația pe care mi-ați adresat-o drept un gest de bunăvoință, ci o chestiune regulamentară.
Înainte de toate, regret să constat încă o dată că nu ați avut o intervenție pe procedură, ci a fost o declarație politică.
În altă ordine de idei, să știți că nu există „o opoziție constructivă” și „o opoziție distructivă”, ci există opoziție. Punct. Iar, dacă este să vorbim despre respectarea regulamentului, președintele de ședință trebuie să fie primul care veghează la respectarea lui. Or, este evident că, la ora actuală, nu suntem în cvorum. Puterea este cea care are obligația, pentru a-și trece proiecte, hotărâri, legi, tot ce doriți dumneavoastră, să asigure cvorumul.
S-a solicitat un apel nominal, conform regulamentului. Sigur că dumneavoastră spuneți: „dacă veți crede de cuviință”, dar, doamna președinte, dacă tot vorbiți despre imaginea Parlamentului, care este, chipurile, stricată de unii și făcută „boboc de trandafir” de ceilalți, oare dumneavoastră nu aveți obligația să vedeți că nu ne aflăm în cvorum?
Acum, doar două cuvinte pentru vechiul meu prieten, domnul deputat Ion Olteanu...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.