Puiu Hașotti

## **Domnul Puiu Hașotti:**

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Onorat Senat,

În primul rând, vreau să spun că, timp de patru ani, dacă nu mai mult, am militat și de la această tribună, și din Biroul permanent pentru ca declarațiile politice să constituie un moment important în viața Senatului. Este o tribună de unde

ne putem exprima opiniile politice, fie la putere, fie în opoziție.

De asemenea, întotdeauna am spus că aceste declarații politice trebuie să se desfășoare în plen și, eventual, să existe un dialog în plen, adică cu existența unui cvorum, așa cum, de altfel, prevede și regulamentul, nu însă și cutuma. Din păcate, acest moment foarte important, în opinia mea, al activității Senatului este aruncat în derizoriu.

În al treilea rând, știu că foarte mulți parlamentari, foarte mulți colegi – o spun cu tot respectul cuvenit – depun declarațiile politice. Se duc apoi în teritoriu, ba chiar unii scot și foarte interesante volume – nu unul, foarte mulți – în care spun: iată ce declarații politice am susținut eu în plenul Senatului României!

Cred că depunerea declarațiilor politice trebuie să înceteze. Și momentul declarațiilor politice, care nu trebuie să fie doar de o singură oră, trebuie să fie un moment important în viața Senatului. Din păcate, fiecare guvernare – și iată că și aceasta, cum și cea precedentă și cea precedentă, și cea precedentă – a făcut în așa fel încât acest moment să fie din ce în ce mai puțin important.

Am spus acest lucru întotdeauna, îl spun și acum, și în opoziție, și la putere.

Și acum, declarația politică.

## Doamnelor, domnilor,

Motivul declanșator al așa-zisului „război al steagului” este prea bine cunoscut, drept pentru care nu mai insist, întrucât s-a glosat, pe gustul meu, chiar mai mult decât ar fi fost necesar. Dar, de ce să nu o spun, tot pe gustul meu – și cred că nu numai al meu – au fost, în context, și pozițiile oficiale exprimate de înalte autorități de stat din România: prim-ministrul, ministrul apărării, ministrul de interne, care, prompt și la unison, au reacționat absolut îndreptățit la „obrăzniciile” budapestane, nedemne, de netolerat și de neacceptat între două state vecine, membre ale NATO și ale Uniunii Europene și care, în plus, sunt semnatare ale unui Parteneriat strategic pentru Europa secolului al XXI-lea – 29 noiembrie 2002.

Nu am nici cea mai mică intenție de a turna gaz peste foc. Dimpotrivă, apelul meu este la calm și la luciditate în abordarea și soluționarea unui diferend artificial, iscat din interese politicianiste mai mult decât evidente, grefate pe o „seculară” dispută româno-maghiară și care, în înțelesul ce i se dă la nivel de stat, dincolo de Tisa, este numai bună de a fi scoasă periodic pe tapet, în scop propagandistic.

Ceea ce însă se prefac că au uitat cei care o promovează, iresponsabil și condamnabil, a fost – pentru a da un simplu exemplu cules din istorie – astfel sintetizat chiar de către un cetățean român de etnie maghiară, Elmer Gyares, reprezentant al Partidului Maghiar din România, care, de la tribuna Senatului României interbelice, spunea la 13 decembrie 1934: „Ardealul este un petic de pământ unde se impune înțelegerea frățească a fiilor lui, deoarece așezarea topografică a diferitelor popoare nu face posibilă o despărțire desăvârșită a lor. (...) Această înțelegere frățească trebuie să pornească de sus în jos.”