Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Puiu Hașotti
Discurs
## **Domnul Puiu Hașotti:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Doamnă ministru, sărut mâinile, ne bucurăm că avem onoarea să ne aflăm în fața dumneavoastră.
Doamnelor și domnilor,
Întâi, reiterez ce am spus cu ocazia declarației politice de astăzi, am făcut o sugestie PDL-ului, anume să-și țină întrunirile nu la Vila Lac 2, ci la Casa Dante, pentru că Dante a scris „Infernul”, și infern ați adus în țară – voiam să vă spun mai multora! –, și tot Dante a scris „Divina Comedie”, și comedie este guvernarea dumneavoastră.
Avem puțin timp la dispoziție, suntem în program și mă voi referi la ordinea de zi.
Înainte de a vă face propunerea, vreau să vă spun că nu mă adresez Grupului parlamentar al UDMR – ca să fim foarte clar înțeleși, tot respectul pentru dânșii –, nu mă adresez nici Grupului progresist, UNPR, nu mă interesează ce cred, ce gândesc, ce spun, este un grup din trădători politici condus de cel mai mare trădător, care, culmea ironiei, este și ministrul armatei, unul din paradoxurile României, și nici celor doi colegi foști PNL la începutul legislaturii, nici măcar nu le evoc numele.
Deci discuția, de vreo 2-3 săptămâni, este dacă noi, opoziția, binevoim să asigurăm cvorumul pentru ca această lege a asistenței sociale să treacă, doamna ministru și stimați colegi, să treacă oricum, să ajungă la Camera Deputaților, iar acolo Roberta Anastase, în 24 de ore, să o treacă prin fraudă, cum face Roberta Anastase în fiecare zi!
Bun. Asigurarea cvorumului de către opoziție aici, în Senat, nu în Camera Deputaților, unde numără Roberta Anastase din doi în doi, este o problemă, este o problemă de colaborare politică. Și dumneavoastră cereți să colaborăm politic, în vreme ce, domnule senator Șova, ne este frică să vorbim la telefon, și nu numai nouă, și dumneavoastră. În casele noastre vorbim în șoaptă și noi, dar și dumneavoastră – și știți asta –, și ne cereți să colaborăm.
Algoritmul politic a existat 21 de ani, iar acum nu mai există.
Până în septembrie 2009, doamna ministru și stimați colegi, când opoziția era PNL–UDMR, niciun secretar de stat nu a venit la mine, ca lider de grup, să mă consulte, să-mi ceară ceva, să mă informeze despre ceva.
După ce i-ați dat afară pe colegii de la PSD și i-ați luat la remorcă pe trădătorii de la UNPR, nu există ședință de plen să nu vină vreun secretar de stat, vreun ministru să ne roage – și pe mine, și pe domnul senator Sârbu – să asigurăm cvorumul, eventual, să mai asigurăm și niște voturi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.