Radu Alexandru Feldman

## **Domnul Radu Alexandru Feldman:**

Domnule preºedinte de ºedinþã,

Stimaþi colegi,

Nu vin azi în faþa dumneavoastrã ca lider al Grupului parlamentar al Partidului Naþional Liberal. Nu vorbesc în calitate de membru al Partidului Naþional Liberal. Cel care vi se adreseazã nu este românul de obârºie etnic evreiascã Feldman Radu Alexandru. Vin în faþa dumneavoastrã ca simplu cetãþean al acestei þãri care, având deschisã posibilitatea sã pãrãsesc România ºi sã mã stabilesc în orice punct de pe glob, am optat, o datã pentru totdeauna, sã-mi trãiesc viaþa în aceastã þarã ºi sã-mi gãsesc liniºtea veºnicã în pãmântul pe care m-am nãscut.

În aceastã calitate, ºi numai ºi numai în aceastã calitate, ca om care am vrut sã ºtiu cine suntem ºi care ne-a fost istoria, mã simt obligat în faþa conºtiinþei mele sã spun cu voce tare ce gândesc despre cel care a fost, cu siguranþã, una dintre figurile cele mai dramatice ale istoriei noastre, mareºalul Ion Antonescu.

Nu invoc memoria lui pentru a-l învinovãþi acum de evreii morþi din ordinul lui personal. Nu îl invoc pentru a- l face vinovat de þiganii pe care i-a trimis la moarte. Pentru cã am convingerea cã prima ºi cea mai gravã culpã, de care s-a fãcut vinovat mareºalul Antonescu, a comis-o faþã de România ºi poporul român când s-a înscris alãturi de Hitler ºi de Germania nazistã într-un devastator ºi dezonorant rãzboi împotriva alianþei þãrilor democrate. Toate celelalte erori, materializate în cortegiile nesfârºite de victime nevinovate, nu au fost decât urmarea inevitabilã a contextului nefericit în care a fost plasatã România. Sute de mii de români ºi-au pierdut viaþa pe câmpurile de luptã sau au putrezit de vii în lagãrele de muncã din Siberia, într-un rãzboi care, dincolo de Nistru, nu mai avea nici o raþiune pentru a fi continuat. ªi totuºi, fidel angajamentului cu care s-a legat în faþa FŸhrerului, dar nu la fel de fidel faþã de soarta poporului român pe care, în ceasul al doisprezecelea, l-ar fi putut cruþa de ororile unui rãzboi pierdut, Antonescu a rãmas pânã în ultima clipã complicele necondiþionat al celui care a înecat în sânge o lume întreagã, Adolf Hitler.

Pentru aceste pãcate, istoria nu pronunþã decât un singur verdict, vinovat, ºi faptele comise îl plaseazã imprescriptibil pe mareºalul Ion Antonescu pe banca criminalilor de rãzboi.

Este un adevãr pe care trebuie sã-l rostim limpede toþi cei care îl ºtim încã nepermis de puþin, ca o tardivã ºi perpetuã rugã în memoria martirilor care-ºi dorm somnul de veci în gropile comune de la cotul Donului, de la Odessa, din Transnistria sau în Cimitirul Evreiesc din Iaºi.

Este un adevãr pe care trebuie sã-l rostim noi limpede, nu mânaþi de interese conjuncturale ºi nu treziþi din nepãsare de intervenþiile unora sau altora. Sã o facem cu decenþã ºi obiectivitate, ca pe o elementarã responsabilitate asumatã faþã de istoria neamului.