Radu Alexandru Feldman

## **Domnul Radu Alexandru Feldman:**

Domnule preºedinte, Stimate colege, Stimaþi colegi,

Evenimentele tragice din S.U.A., cu gravele urmãri lesne de anticipat, au adunat clasa politicã românã într-o poziþie de consensualitate. Hotãrârea Parlamentului, adoptatã în urmã cu câteva zile, exprimã opþiunea fermã a României de a se plasa imediat de partea forþelor angajate împotriva terorismului ºi de a se comporta ca un membru de facto al NATO. Orice rezerve faþã de asemenea decizii ni se par de neacceptat ºi sperãm ca timpul Ñ ºtim foarte bine cã prin votul nostru am angajat România într-o confruntare care se va consuma pe parcursul multor ani Ñ sã nu altereze cu nimic declaraþiile pe care le-am fãcut cu atâta convingere.

Dar timpul nu este singura probã la care trebuie sã supunem vorbele noastre. Faptele, gesturile pe care le facem sau pe care nu le facem sunt ºi ele semnale dintre cele mai edificatoare asupra adevãrului cuprins în retorica noastrã cotidianã.

Din multitudinea elementelor care cred cã reclamã o luare clarã de poziþie am sã mã opresc doar la douã.

Primul se referã la apelul Clubului Român de Presã care, în contextul crizei actuale, se adreseazã parlamentarilor, instituþiei prezidenþiale, Guvernului ºi altor instituþii ale statului de drept, cerându-le sã apere ºi sã garanteze deplina libertate de expresie, libera circulaþie a informaþiilor, într-un cuvânt, libertatea presei.

Apelul vine dupã ce Biroul de presã al administraþiei prezidenþiale a protestat energic împotriva domnului Paul Grigoriu, realizatorul emisiunii ”Sfertul academicÒ la Radio România Ñ Actualitãþi, care nu a þinut cont de poziþia administraþiei prezidenþiale, dupã ce ministrul informaþiei publice, Vasile Dâncu, a afirmat cã ”terorismul s-a nãscut datoritã mass-mediaÒ, dupã ce acelaºi Birou de presã al administraþiei prezidenþiale a cerut Parchetului General sã se autosesizeze cu privire la articolele pe care un cotidian central s-a gãsit îndreptãþit sã le publice, dupã ce Serviciului Român de Informaþii a cerut mass-media prudenþã în publicarea unor informaþii care, chiar adevãrate fiind, ar putea fi utile suspecþilor ºi ar îngreuna investigaþiile.

Sunt îndreptãþite aceste intervenþii sau ele nu pot fi percepute decât ca nepermise atentate la libertatea mass-media?

Întrebarea, fireºte, este retoricã, pentru cã într-o democraþie adevãratã nimeni ºi nimic nu are voie sã cenzureze libera informare a cetãþeanului. Sigur, aº putea sã mã opresc asupra fiecãruia din cazurile semnalate mai sus, pentru a evidenþia felul defectuos în care continuã, dupã 11 ani de tranziþie, sã fie perceput rostul presei. Prefer sã citez în faþa dumneavoastrã un document care dateazã din anul 1791 ºi care stipuleazã:

”Congresul nu va elabora nici o lege privind instituþia bisericii ºi libera practicare a religiei, restrângerea libertãþii de exprimare sau libertatea presei, dreptul oamenilor de asociere paºnicã ºi de a se adresa Guvernului pentru îndreptarea nemulþumirilor lor.Ò