Radu Alexandru Feldman

## **Domnul Radu Alexandru Feldman:**

Domnule preºedinte, Stimate doamne,

Dragi colegi,

Intervenþia mea de astãzi vine în continuarea ºi în sprijinul demersurilor prin care 50 de personalitãþi de prim rang ale culturii româneºti contemporane se ridicã împotriva deciziei Ministerului Culturii de a abandona centrul de culturã ”RosettiÐTescanu-George EnescuÒ de la Tescani ºi de a-l transfera Consiliului Judeþean Bacãu.

Pentru a realiza delictul juridic ca ºi cel moral pe care-l presupune decizia pe care o contest se cuvine, fireºte, sã vã spun câteva lucruri.

În cea de a doua parte a anului 1947, Maria Cantacuzino Ñ George Enescu, la 29 august, ºi George Enescu, la 10 decembrie, doneazã statului român, reprezentat prin Ministerul Artelor, conacul de la Tescani ºi Vila ”LuminiºÒ de pe Cumpãtul, din Sinaia. Scopul donaþiei, repetat identic în cele douã acte care perfectau transferul, erau unul ºi acelaºi: ”Înfiinþarea unui înalt aºezãmânt cultural cuprinzând ºi case de odihnã. Aceastã casã de odihnã va avea menirea sã adãposteascã temporar sau periodic artiºti ºi intelectuali români sau strãiniÒ.

Un comitet consultativ, al cãrui preºedinte a fost George Enescu, urma: ”É sã asigure, în cel mai perfect chip, dorinþa mea fierbinte ca în acest loc de odihnã, reculegere ºi creaþiune sã nu aibã acces la ospitalitatea aºezãmântului alte persoane decât acelea cari au cele mai strânse afinitãþi cu arta muzicalã, plasticã ºi intelectualitatea creatoareÒ.

Pentru a elimina orice libertate în interpretarea înscrisurilor ilustrul compozitor a þinut sã precizeze: ”Nerespectarea vreuneia din condiþiile de mai sus atrage, de drept, nulitatea prezentului act de donaþiuneÒ.

A rãpi, azi, Ministerului Artelor, fireºte, cel al Culturii, aºezãmântul dãruit cu atâta grijã ºi dragoste pentru creatori ºi a-l trece în administraþia unui consiliu judeþean nu înseamnã altceva decât a anula, dupã 54 de ani, actul de donaþiune. Existã vreo raþiune care poate motiva un asemenea gest?

În primii ani ai puterii comuniste aºezãmântul de la Tescani a ajuns, rând pe rând, ºcoalã de tractoriºti, ºcoalã sãteascã ºi crescãtorie de gãini. Mobilierul a fost distrus ºi prãduit, iar biblioteca a fost sfâºiatã ºi arsã.

Sã fie azi Ministerul Culturii atât de puþin sensibil la valoarea unei dorinþe cuprinse în acte juridice inatacabile ºi sã abandoneze centrul cultural de la Tescani aceloraºi instincte demolatoare care, pãstrând, fireºte, proporþiile, l-au mai nãruit o datã?

Problema pe care o aduc în discuþie cuprinde însã ºi o dimensiune moralã. În urmã cu nu mai puþin de o sãptãmânã am susþinut, împreunã cu dumneavoastrã, ºi am aplaudat iniþiativa legislativã care îi avea printre autori ºi pe ministrul culturii ºi care restituia academicienilor cuvenita indemnizaþie indiferent de funcþiile pe care le au în administraþie. Mi ºi ni se pãrea un gest de minimã gratitudine pentru personalitãþile care dau strãlucirea culturii ºi spiritualitãþii româneºti.