Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 decembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Radu Mihai Mihail
Discurs
## **Domnul Radu Mihai Mihail:**
Domnule președinte de ședință,
Cred că am avut dovada acum, când inițiatorul s-a încurcat el însuși în hârtii, în articole și în linii, că practica de a avea un raport al comisiei în dimineața zilei în care dezbatem în plen este complet nocivă. Și, dacă peste aceasta adăugăm și confuzia că scoatem, băgăm amendamente după cum ne tună, ajungem la un parlament nefuncțional.
Vă rog să țineți cont de lucrul acesta și să nu acceptăm să dezbatem legi cu raportul în dimineața zilei, în condițiile în care avem un regulament clar, care cere trei zile.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.