Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 iunie 2000
Dezbatere proiect de lege · respins
Radu Sârbu
Discurs
## **Domnul Radu Sârbu:**
Am sã încerc sã mã încadrez în cele 4 minute care au rãmas.
Rãspund, mai întâi, domnului deputat Dan Ioan Popescu. Fals: a existat întotdeauna o strategie a privatizãrii, adoptatã de Guvernul României. Afirmaþii de genul ”multe privatizãri sunt dubioaseÒ trebuie însoþite de dovezi. Din pãcate, nu e cazul.
E adevãrat cã sunt ºi investitori, inclusiv strãini, nemulþumiþi de termenii contractelor sau afacerilor cu Fondul Proprietãþii de Stat, dar, totuºi, dupã 1997, s-au încheiat 245 de privatizãri cu investitori strãini, faþã de 11, în cei 4 ani anteriori. Cred cã raportul acesta vorbeºte de la sine, cu privire la felul în care Fondul Proprietãþii de Stat îºi face, astãzi, datoria, faþã de cum a fãcut-o pânã în 1996.
În ceea ce priveºte ”Poiana CibelaÒ, asocierea dintre ”CibelaÒ ºi ”Poiana BraºovÒ, m-aº fi aºteptat la mai multã consecvenþã. Mandatul semnat de mine obligã la respectarea raportului de evaluare, ori vãd cã se aplicã un dublu standard, o datã se vrea raport de evaluare, o datã nu se vrea raport de evaluare.
De asemenea, în ceea ce priveºte comisionul plãtit lui ”Goldman SachsÒ; pentru privatizarea ROMTELECOM, acest comision nu era fix, era variabil, dar el trebuia sã fie minimum 8 milioane de dolari. Vreau sã vã spun cã 1 milion s-a plãtit în avans, conform contractului semnat de cãtre Ministerul Comunicaþiilor, înainte de desfiinþarea sa, care a ºi ales acest agent de privatizare, iar valoarea totalã a comisionului a reprezentat 1,3 procente din preþul tranzacþiei. Spre comparaþie, în Ungaria Ð comisionul dat privatizatorului a fost 1,75%, iar în Cehia 1,9. În România a fost 1,3 din valoarea tranzacþiei.
În ceea ce priveºte privatizarea ”OIL TerminalÒ ºi ”CompetÒ, în ceea ce priveºte adresa fãcutã de mine cãtre C.S.A.T., pentru a obþine aprobarea privatizãrii societãþilor comerciale ”OIL TerminalÒ ºi ”CompetÒ, vreau sã vã spun cã Fondul Proprietãþii de Stat este obligat sã declanºeze procedura de privatizare în momentul în care se depune o scrisoare de intenþie. Pentru a evita acest lucru, am cerut ºi nu am obþinut acordul C.S.A.T. C.S.A.T. este instituþia care poate bloca prevederea impe- rativã a legii ca, la depunerea unei scrisori de intenþie, sã se blocheze privatizarea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.