Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2013
Informare · respins
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
## **Domnul Răzvan Teohari Vulcănescu** – _subsecretar_
_de stat în Ministerul Sănătății_ **:**
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prin utilizarea sistemului de acordare a asistenței de urgență cu elicoptere aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, ai căror operatori medicali sunt situați în București, Târgu Mureș, Iași și Timișoara, s-au obținut rezultate remarcabile în salvarea de vieți.
Având în vedere rezultatele obținute până în prezent, prin acest act normativ se reglementează cadrul legal pentru aplicarea acestui sistem și în restul țării, prin simplificarea procedurilor de desemnare a unităților sanitare ca operatori medicali, în vederea dezvoltării activității pentru eficientizarea sistemului de asistență medicală de urgență la nivel național, mai ales în zone în care, din cauza configurației geografice și a infrastructurii precare, în mediul rural, accesul pentru salvarea vieții și pentru intervențiile de urgență este foarte dificil.
În raport cu cele menționate, vă comunicăm faptul că Ministerul Sănătății susține adoptarea proiectului de lege în forma aprobată de către Guvern.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.