Îi mulțumesc domnului senator Radu Oprea. Stimați colegi,
Pentru dezbaterea moțiunii simple în ședința plenului am hotărât, la propunerea Comitetului liderilor, aprobarea timpilor pe grupurile parlamentare:
– punct de vedere al Guvernului: 30 de minute;
– grupuri parlamentare: 60 de minute, după cum urmează: PSD – 31 de minute, PNL – 13 minute, USR – șase minute, UDMR – patru minute, senatori neafiliați – șase minute.
În continuare, îl invit la cuvânt pe domnul ministru Ion Marcel Vela, pentru prezentarea poziției Guvernului față de moțiunea simplă cu tema „Democrația românească în derivă, cu Vela ruptă, în timp de pandemie”.
Domnule ministru, vă rog, microfonul central.
## **Domnul Ion Marcel Vela** _– ministrul afacerilor interne_ **:**
Domnule președinte,
Onorat Senat,
Vreau să încep acest discurs, dar este prea mult spus, poate, discurs, acest dialog cu dumneavoastră, pentru a vă spune un fapt real și o trăire personală.
Doamnelor și domnilor senatori din Partidul Social Democrat*,
Am primit, cu toată deschiderea, această dezbatere și nu am văzut-o ca pe o pierdere de timp, în care dumneavoastră vă doriți doar să mai adunați electorat*
, departe de mine acest gând, deși, în vremuri de luptă aprigă, fiecare secundă contează, pentru a bloca impactul negativ și pentru a fi alături de cetățeni, prin acțiuni concrete.
Am primit cu un profund sentiment de..., încă nu-mi dau seama cum să-l definesc, titlul acestei moțiuni semnate
de dumneavoastră: „Democrația românească în derivă, cu Vela ruptă, în timp de pandemie”.
Spun semnată, și nu scrisă de dumneavoastră, pentru că am auzit că tabelele de susținere le-ați semnat în alb pentru toate moțiunile simple la adresa miniștrilor liberali.
Înainte de a vorbi despre cele redactate de consilierul din stafful tehnic de la Grupul PSD, vreau să vă adresez o întrebare și să-mi răspundeți sau să vă răspundeți: care credeți dumneavoastră că este imaginea Parlamentului acum, astăzi, în ochii românilor? Cum apreciază românii această dezbatere, această întâlnire a noastră? Care este imaginea Senatului în ochii românilor, când văd că textul unei moțiuni se deschide printr-o știre dovedită a fi falsă, rostogolită în presă astfel încât să aducă doza senzaționalului și a panicii? Ca să vă luminați, urmăriți interviul respectiv și o să vedeți că ați început moțiunea cu un _fake news_ , așa cum minciună este și afirmația că există jurnaliști care au dosare penale. Dacă știți dumneavoastră pe cineva, domnule Oprea, vă rog să-mi spuneți și mie, nu să citiți, fără să verificați, ce v-au dat consilierii de la grup.
Oare noi mai avem credibilitate în fața românilor, când venim cu minciuni de la acest microfon, acuzând miniștri, acuzând Guvernul, care în această perioadă grea se luptă cu un inamic invizibil și agresiv pentru sănătatea românilor? Oare consideră dânșii că un astfel de text – demn de un grup al unor senatori care se respectă și care reprezintă și apără sănătatea cetățenilor ce i-au votat în județele lor – este un text care reprezintă inclusiv cetățenii?
Asta mă întreb și poate ar fi bine să vă întrebați și dumneavoastră, pentru că virusul, doamnelor și domnilor senatori de la PSD, să știți că nu alege între stânga și dreapta, între PNL și PSD.
Văd că vorbiți despre ură, despre o așa-zisa „ură” a mea la adresa bătrânilor, cum spuneți dumneavoastră și-i numiți în moțiune. Această ură a reieșit chiar din textul moțiunii. Fiecare frază din textul moțiunii este plină de ură. Nu mi-am creat alte așteptări, dar am sperat într-o perspectivă optimistă. Indiferent de partidul din care facem parte, sănătatea și prioritatea lor reprezintă o prioritate pentru noi toți. Cu toții ne-am protejat familiile și pe cei dragi. Am pus umărul, sub o formă sau alta, la limitarea efectelor pandemiei. Nu vreau să cred că în aceste clipe, doar pentru că aveți o doză prea mare de odihnă, vă doriți să folosiți acest moment greu pentru a deschide o luptă electorală a acuzelor.
Acum, poate mai mult ca niciodată, trebuie să acoperim prăpastia dintre noi și să vedem cu toții un singur scop: soarta românilor, sănătatea fiecărui cetățean*, indiferent cu cine votează el. Asta vor românii să vadă și să audă, asta îi interesează, nu certurile și contrele noastre de aici și de acum. Trebuie să ducem această discuție într-o zonă constructivă, într-o zonă a soluțiilor.* Jignirile și relele intenții nu vor aduce încrederea cetățenilor.
Vreau să cred că astăzi, aici și acum, veți avea decența de a recunoaște faptul că acest război cu acest inamic invizibil și extrem de periculos, așa cum am mai spus, COVID-19, a adus omenirea într-un punct pentru care nu era pregătită. Nimic nu a fost prevăzut cu exactitate – nici măcar de către Organizația Mondială a Sănătății – și nimic nu avea să ne pregătească pentru așa ceva.
În ciuda acestor aspecte, ne-am adaptat cu toții continuu și constant, fără prea multe momente de răgaz. Deciziile au trebuit luate în fracțiuni de secundă și de ele depinde viața românilor. Să nu uităm că resursele erau pe final, dacă nu chiar consumate.
Nu am putut să nu observ faptul că mi-ați reproșat că am fost extrem de vigilent la propagarea știrilor false. Da, am fost și voi fi în continuare atent, pentru că de informarea corectă a tuturor românilor suntem toți responsabili în lupta cu această pandemie.
Vă amintesc că acuzele conform cărora nu aș fi respectat deciziile Curții Constituționale și că am fi dat amenzi mari sunt neadevărate. Trebuie să privim la legislația pe care o avem de aplicat. Și aici, dacă tot am fost invitat în Parlament și văd că unii sunteți mai puțin atenți, vă rog să-mi permiteți să vă prezint câteva documente.
Puteam oare să nu respect avizul Consiliului Legislativ cu privire la art. 28 din Ordonanța de urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aviz semnat de către președintele de la acea vreme, domnul Valer Dorneanu, articol declarat acum neconstituțional de același domn, în calitate de președinte al Curții Constituționale?
Puteam oare să nu respect art. 28 din aceeași ordonanță, aprobat prin Legea nr. 453 de la 1 noiembrie 2004, semnată de președintele Camerei Deputaților? Cine credeți că era atunci președintele Camerei Deputaților? Domnul Valer Dorneanu, actualul președinte al Curții Constituționale. Vi-l las cadou la grup.
Sau puteam să nu respect același art. 28 din ordonanța menționată anterior, modificată și completată prin Legea nr. 164 din 3 octombrie 2019, semnată de către președintele dumneavoastră, al semnatarilor moțiunii, ca președinte al Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu? V-o las și pe asta la grup.
## Mă întreb: cine și când a greșit?
Referitor la amenzile aplicate, că au fost foarte mari, vă supun atenției faptul că puteam să aplicăm sancțiunile prevăzute în actele normative ale dumneavoastră, unde limitele amenzilor din domeniul respectării normelor de sănătate stabilite de PSD sunt mult mai mari decât cele aplicate în starea de urgență. Dacă sunteți curioși: de cinci ori mai mari. Verificați legislația aprobată, emisă, dezbătută și promovată de către PSD.
## Doamnelor și domnilor,
Ne cunoaștem aici, în Senat, de aproape patru ani. Nu sunt un adept al procentelor, mai ales când vorbesc despre oameni, însă acum o fac cu bucurie și vă aduc încă o dovadă a responsabilităților și a responsabilității existente în această perioadă din partea tuturor românilor. 98,3% dintre compatrioți au înțeles și respectat măsurile, au conștientizat că acestea au fost menite doar să-i protejeze. Toate deciziile care au fost luate în cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență au avut la bază evaluările și propunerile specialiștilor din cadrul Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. Grupul de specialiști a constatat, așa cum am văzut cu toții, că Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale nu aveau sau aveau insuficiente echipamente de protecție.
Vă amintesc că Departamentul pentru Situații de Urgență, în mod repetat, a solicitat Ministerului Sănătății începând din luna aprilie 2017 constituirea stocurilor de medicamente și echipamente de protecție deținute de Oficiul Central de Stocare, aflat în subordinea acestui minister. Niciun demers efectuat în perioada 2017–2019 care a avut ca scop constituirea unor rezerve la nivel național de medicamente, materiale sanitare și echipamente nu a fost luat în considerare de guvernele PSD, așa cum rezultă din adresele Departamentului pentru Situații de Urgență.
Așa cum știți că sunt meticulos, fiind coleg cu dumneavoastră și la Comisia de apărare, v-am adus aici aceste documente:
– documentul nr. 1 – adresat domnului secretar de stat Gabriel Florin Pușcău în 24 aprilie 2017;
– documentul nr. 2 – adresat în 16.10.2017 domnului ministru Florian Dorel Bodog;
– documentul nr. 3 – adresat domnului Cristian Vasile Grasu, secretar de stat, în data de 31 iulie 2019;
– documentul nr. 4 – adresat în 22 august 2019 ministrului de interne de la acea vreme.
Toate acestea sunt în arhiva Ministerului Afacerilor Interne.
Vi-l dăruiesc și pe acesta, să-l aveți la Grupul PSD.
Așadar, conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență i-a informat pe miniștrii Guvernului Dăncilă că există o vulnerabilitate la nivel național generată de lipsa echipamentelor de protecție, a personalului medical implicat în tratarea pacienților înalt contagioși.
Dumneavoastră ați fost la guvernare, stimați colegi din PSD, inclusiv..., dragă cititorule al acestei moțiuni. Dumneavoastră nu ați pregătit țara pentru pandemie. Colegii dumneavoastră din PSD ocupau aceste funcții.
## Domnilor și doamnelor,
Prin experiența dumneavoastră, știți faptul că măsurile luate în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență – bănuiesc că știți cum funcționează CNSSU – au fost luate gradual și proporțional, în raport cu evoluția situației epidemiologice analizate de specialiști, în baza legii și conform atribuțiilor din starea de urgență. Întreaga planetă trăgea semnale de alarmă cu privire la categoriile vulnerabile, în special cea a persoanelor de peste 65 de ani. Când întreaga omenire anunța că părinții, bunicii, vârstnicii sunt în pericol, când vedeam ce se întâmplă, de exemplu, în Italia cu categorii de vârstă și cu acelea dintre ele care aveau probleme, ce trebuia să facem? Să abordăm o atitudine relaxată, pe care astăzi am fi regretat-o amarnic? Bineînțeles că nu. Toate deciziile s-au luat în urma unor analize tehnicoștiințifice, totul pentru a limita răspândirea noului coronavirus, prin adoptarea unor măsuri excepționale, cu efecte directe și imediate, pentru a proteja sănătatea populației.
Orice demers al nostru, al dumneavoastră, al tuturor, care ne conduce spre mai puține persoane infectate, spre mai puține decese și spre mai multe persoane vindecate este un pas câștigat de noi toți, fie că suntem la stânga, fie la dreapta. Am pornit cu toții în această luptă cu neprevăzutul.
Și aici, doamnelor și domnilor senatori, dați-mi voie să vă dau câteva cifre, într-un timp foarte scurt. Am pornit din același start cu țări precum Spania, Italia, Franța, Belgia
sau Marea Britanie, care astăzi înregistrează bilanțuri tragice comparativ cu cele din România, ce ne demonstrează nouă și dumneavoastră – ar trebui – că măsurile, deși restrictive, au fost corecte și au fost luate pentru a proteja sănătatea populației. În timp ce România înregistrează, vă rog să rețineți, 930 de cazuri de persoane infectate la un milion de locuitori, Spania înregistrează 6.000, Franța – peste 2.700, Belgia – peste 4.900, Italia – peste 3.800 și Marea Britanie – aproape de 4.000. În România se înregistrează astăzi, de când am început acest război, 1.185 de decese. Comparațiile cu alte state: Spania a raportat 28.700 de decese, Franța – 28.300, Italia – peste 32.700, Belgia – în jur de 9.200, Marea Britanie – circa 36.800.
Aceste cifre sunt grăitoare, nu motive, discuții, cuvinte, fraze, propoziții într-o moțiune sau alta, dialog sau, eu știu, tot felul de polemici și contradicții politice. Aceste cifre sunt grăitoare, doamnelor și domnilor colegi din PSD, și arată că am luat cele mai bune măsuri. Reprezintă realitatea care nu poate fi contestată de niciun consilier din stafful dumneavoastră, care vă formulează aceste texte de moțiune.
Vă rog să-i transmiteți specialistului care a scris moțiunea să facă un exercițiu de imaginație... pentru a înțelege și a ne face să înțelegem cum ar fi arătat această statistică cu Viorica Vasilica Dăncilă premierul României.
În această luptă nu este vorba doar despre cifre sau statistici, ci în spatele fiecărei tragedii, domnilor și doamnelor senatori de la PSD, repet, în spatele fiecărei tragedii este cineva care și-a pierdut un părinte, un frate, o soră sau poate un copil. Scopul nostru a fost acela de a-i proteja pe cei vulnerabili, pe cei cărora, dacă s-ar fi infectat cu acest virus, viața le-ar fi fost pusă în pericol.*
În aceste momente, să fiu ministrul afacerilor interne reprezintă cea mai importantă misiune a vieții mele. Această misiune a reprezentat o onoare deosebită, dar și cea mai mare responsabilitate pe care viața și destinul mi-o puteau oferi.
## Domnilor PSD-iști,
Funcția mea este trecătoare, cum și funcțiile dumneavoastră sunt trecătoare prin acest Senat, dar ceea ce nu este trecător este binele pe care-l putem lăsa în urmă. Și, dacă în urma efortului nostru am reușit să salvăm multe vieți, înseamnă că nimic nu a fost în zadar. Puteți să mă jigniți în orice fel, să mă acuzați în orice formă, dacă am reușit să salvăm multe vieți, nimic nu a fost în zadar. Eroii acestor zile sunt toți românii care au dat dovadă de implicare și solidaritate, demonstrând că suntem o națiune puternică, unită și responsabilă.*
Nu mai sunt multe de spus, pentru că deja mulți români simt discursurile noastre ca pe niște clișee. Vreau să închei doar prin a mulțumi tuturor supereroilor acestor zile, poporului român. Sunt sigur că și dumneavoastră ați vrea să le mulțumiți, dacă ați înceta să mai urâți politic și electoral măcar în această perioadă grea pentru România.
Și, pentru că tot sărbătorim 145 de ani de liberalism, aș dori, de la tribuna Senatului, să închei cu un citat sugestiv din marele om politic liberal Ion I.C. Brătianu, care spunea: „Cei mai mulți își închipuie că politica este un fel de distracție, cu foloase și onoruri. Politica este ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viața și viitorul țării tale.”
Vă mulțumesc.
Vă recomand să purtați în continuare măștile, mă refer la cele medicinale, evident, și vă doresc multă sănătate!
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Vocevoce proprie
Marker
Cadru
Justificarea îmbină apelul la binele comun (sănătatea publică) cu o retorică de apărare a acțiunilor guvernamentale.
„Scopul nostru a fost acela de a-i proteja pe cei vulnerabili, pe cei cărora, dacă s-ar fi infectat cu acest virus, viața le-ar fi fost pusă în pericol.”