Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2013
Declarații politice · adoptat tacit
Sebastian Grapă
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
## **Domnul Sebastian Grapă:**
## Distinse domn președinte,
Vă rog foarte frumos și cu maximă condescendență să nu vă enervați, pentru că noi avem nevoie ca dumneavoastră să conduceți și de acum încolo aceste ședințe, fapt pentru care revin cu rugămintea de a-mi da voie să mă explic, pentru că ceea ce a făcut distinsul coleg de la Partidul Social Democrat este o antepronunțare pe un proiect de lege ce urmează a fi supus plenului.
Distinșii colegi pot fi induși în eroare de niște afirmații unilaterale, fără argumentație, fapt pentru care, dacă-mi permiteți, și solicit asta, o să vă spun de ce această lege, numită 273/2004, care nu are nicio legătură cu subiectul de astăzi, adusă în discuție de distinsul coleg senator, este foarte proastă, pentru că dânsul spunea că este foarte bună. Îmi dați voie?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.