Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 martie 2025
procedural · Trimis la votul final
Sebastian-Ioan Burduja
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Sebastian-Ioan Burduja:**
Vă rog să vă informați cu privire la termene și veți vedea că, optimist, anul ăsta, 1.050 de megawați, dar, cu siguranță, anul viitor 1.750 de megawați puși în funcțiune. Puși în funcțiune!
Vorbim despre Reactoarele 3 și 4? Ne deranjează că, după 20 de ani, în sfârșit, am semnat contractul și se fac încă 1.400 de megawați la Cernavodă? Sper că nu. Sper că n-are nimeni nimic împotriva tehnologiei canadiene, pe care, culmea, culmea, regimul de dinainte de ’89 a ales-o, repet, cu înțelepciune, că toți ceilalți din jur au mers către est. DUPĂ PAUZĂ
Vorbim de proiectul Neptun Deep? Proiectul Neptun Deep deranjează. De ce deranjează? Pentru că e o șansă nu doar pentru România să fie pe deplin independentă energetic, ci e o șansă și pentru Republica Moldova, e o șansă și pentru Ungaria*, e o șansă și pentru alte state din regiunea noastră, pentru că, altfel, ceilalți vor rămâne dependenți de cei care au obișnuința să închidă robinetul când ți-e lumea mai dragă. Și ați văzut cu toții care sunt consecințele aici.
Și nu..., îmi pare rău, nu pot să nu mă refer la dimensiunea geopolitică, geostrategică. Sectorul energetic este vital, pentru că o țară care are energie, care este pe picioarele ei, este o țară care este puternică*