Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Cseke Attila Zoltán
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Grupul UDMR va susține această propunere legislativă și raportul Comisiei pentru administrație.
Două lucruri sunt importante din acest proiect, din punctul nostru de vedere. În primul rând, faptul că se scrie _expresis verbis_ că, pentru oportunitatea adoptării sau emiterii actului administrativ, oportunitatea nu poate face obiectul unui control din partea altor autorități. Și acest lucru este important, pentru că știm din experiență, din experiența autorităților locale, că diverse instituții, autorități ale statului – că e Curtea de Conturi sau altele – au verificat în anumite împrejurări și oportunitatea emiterii sau adoptării acestor acte, ceea ce este profund incorect. Autoritățile locale sunt votate de către cetățeni, au un program, acel program se pune în aplicare. Dacă electoratul nu este de acord, sigur, la patru ani, are posibilitatea și va decide în consecință.
În al doilea rând, această, totuși, clarificare a răspunderii celor care semnează un act administrativ, pentru că este evident că nu poate fi numai primarul, așa cum s-a făcut în practică și în controalele exercitate: numai primarul sau președintele consiliului județean să răspundă pentru o autorizație de funcționare sau autorizație de construcție sau un act contabil și alte astfel de acte ale autorităților locale.
Din acest punct de vedere, noi credem că este un pas înainte și este un act normativ important, a cărui aplicare trebuie pusă cât mai repede să intre în vigoare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.