Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 iunie 2017
other · respins
Mihnea Cosmin Costoiu
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Doamnă secretar de stat, mă raliez și eu mesajului domnului președinte Teodorovici și insist foarte mult – și va fi o preocupare a mea ca senator – asupra adoptării unor acte normative similare și pe restul... celelalte programe operaționale.
Sunt probleme majore sau probleme care s-au derulat ca urmare a schimbării legislative și a deciziilor statului român, iar autoritățile beneficiare, în final, n-au absolut nicio vină. Am încurcat sistemul mai mult. E adevărat, era negociat în 2007 și nu se putea modifica, dar este extrem de important, împreună cu Ministerul de Finanțe, să găsiți soluția și pentru celelalte programe operaționale, pentru că, altfel, avem probleme nu doar cu autoritățile locale, ci și cu foarte multe instituții publice. Până la urmă, toate aceste corecții întorcându-se pe bugetul de stat, pentru că, până la urmă, bugetul le va soluționa. Mai bine suntem activi sau proactivi, că să folosesc un termen care, chiar dacă nu-mi place, e foarte des folosit, și rezolvăm problema în această perioadă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.