Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Oprea
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată domnului Dragoș Mihael Ciuparu, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică.
Obiectul și motivarea întrebării: Suportul autorității pentru transferul inovațiilor în practică.
Domnule președinte,
Palmaresul premiilor înregistrate de cercetarea științifică românească la ultimul Salon Internațional de Invenții de la Geneva este unul impresionant. Lăudabile sunt susținerea pe care ați oferit-o cercetătorilor români pentru a fi prezenți la manifestare, precum și organizarea festivității de premiere a inventatorilor participanți.
Știind dificultățile financiare, birocratice și de altă natură cu care se confruntă, de cele mai multe ori, cercetătorii noștri, vă rugăm, domnule președinte, să ne răspundeți la următoarele întrebări:
Care dintre invențiile prezentate la Geneva este rodul unor proiecte finanțate prin programele naționale de cercetare, cu alte cuvinte, care a fost sprijinul financiar oferit de către stat pentru invențiile premiate?
Ce măsuri, programe, linii de finanțare, altele decât cele existente, ar putea fi utilizate pentru a asigura transpunerea în practică, într-un timp cât mai scurt, a celor mai utile invenții?
Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.