Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 septembrie 2014
procedural · respins
Alexandru Pereș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 15–16
Discurs
## **Domnul Alexandru Pereș:**
Mulțumesc, domnule președinte. Onorați colegi senatori,
Doamna secretar de stat,
În anul 2003, Constituția României adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituția din 1991, și cu reactualizarea denumirilor, și dându-se textelor o nouă renumerotare.
Această renumerotare a afectat și art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/2000, în sensul că se face trimitere la art. 147 alin. (3) din Constituție, care, după revizuire, a devenit art. 151 alin. (3). În actuala formă a Constituției, art. 147 alin. (3) și art. 151 alin. (3) tratează aspecte diferite, având următorul cuprins:
– art. 147 alin. (3) spune așa: „În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordului internațional a fost constatată potrivit art. 146 lit. b), acesta nu poate face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi ratificat.” Deci tratează cu totul și cu totul altă problemă;
– art. 151 alin. (3) vine și spune: „Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau propunerii de revizuire.”
Având în vedere motivele învederate mai sus, din rațiuni ce țin, de fapt, de reala voință a puterii legislative, în privința art. 15 lit. a) din Legea nr. 3/2000 am inițiat prezenta propunere legislativă.
Și pentru că în plenul Senatului de ieri, 1 septembrie, s-a uzitat art. 100, care spune că se pot face amendamente în timpul dezbaterii propunerii legislative, vă rog să fiți de acord ca, în conformitate cu art. 105 din Regulamentul Senatului, să solicit retrimiterea propunerii legislative la comisia raportoare, pentru completare cu amendamentele de la articolele încă în divergență cu care a venit Guvernul, și, sigur, timp de o săptămână să tranșăm și să facem aceste corecturi care trebuie făcute la Legea nr. 3/2000.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.