Sebastian Grapă

## Domnule președinte, vă mulțumesc.

Distinși colegi, aș vrea să vă spun câteva gânduri.

În primul rând, dau citire, din acest material, unui foarte scurt alineat. Citez: „Putem vorbi despre revoluție doar până la data de 22 decembrie, data la care șeful statului de atunci a fost răsturnat, astfel cum este menționat și în hotărârea de la Strasbourg din 24 mai 2011.”

Cu alte cuvinte, cineva, la Strasbourg, a spus când s-a terminat revoluția din România.

Aș vrea să vă întreb, bineînțeles retoric: în momentul în care s-a semnat încetarea celui de Al Doilea Război Mondial ce se întâmplă cu cei care au murit acolo unde existau cuiburi de inconștienți care rezistau și care credeau într-o Europă așa cum a gândit-o Hitler? Pentru că această întrebare se leagă de ce se întâmplă cu cei care au murit la Brașov, rezistând după ce, conform acestei decizii, revoluția s-a încheiat în data de 22, în număr de 70 de persoane, după data de 22, pentru că la Brașov s-a murit după data de 22. De ce? Pentru că au existat inconștienți care au pus mâna pe armă și au tras doar atunci.

Vorbim despre orașe ca Arad, Constanța, Brașov, orașecheie în tot ceea ce înseamnă atât dezvoltarea economică a țării, cât mai ales a emulației care s-a produs și a făcut ca această victorie să fie dusă până la capăt.

De-a lungul timpului, în istorie, am învățat despre ce înseamnă o victorie și ce înseamnă o victorie până la capăt. Or, dacă acești oameni, chiar după data de 24, n-ar fi rămas constant în stradă și ar fi crezut cu tărie că odată cu plecarea acelui om va pleca și necazul din țara asta, n-ar mai fi făcut-o.

Iar venind și cinstind memoria unora până la o dată fixă, pentru că argumentăm cu o hotărâre de la Strasbourg, nu este bine. Să vă spun de ce nu este bine. Nu este bine pentru că noi probabil că suntem din generațiile care refuză să-și uite greșelile istoriei. Or, în situația în care aprobăm o astfel de ordonanță, exact așa cum este ea creionată, nu facem altceva decât să uităm ceea ce s-a petrecut în trecutul nostru nu foarte îndepărtat. Iar motivația pentru actele ulterioare, pe care le numim bravadă, istorie, eroism, la un moment dat, o să scadă în intensitate, iar vinovați de toate aceste chestiuni să știți că vom fi noi. De ce spun noi? Pentru că avem în față un act normativ care nu poate să fie adoptat așa, doar pentru că niște domni au hotărât că la data cutare a început revoluția și la data cutare ea s-a stabilit.

Justificarea materială... vedeți, asta este o altă discuție. Noi totul reducem... duce în derizoriu o faptă de eroism extraordinar, justificând efectele materiale ale lor. Eu nu mă uit peste ele. Înțeleg doar că înseamnă niște pierderi pentru unii dacă sunt sau dacă nu sunt.

Dar, domnilor, haideți să încercăm un alt unghi din care să privim toată această chestiune numită Revoluția română. O parte din noi, din fiecare, a murit odată cu cei din ’89 și s-a născut cu toate speranțele care au însemnat un alt stil de viață.