Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 martie 2015
procedural · adoptat
Alexandru Cordoș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Dar vreau să vă spun, concret, că, până în 22 decembrie 1989, au murit 120 de persoane și au fost rănite 250. După 22 decembrie au murit 880 de persoane și au fost rănite 2.500 de persoane, ca urmare a acțiunilor forțelor de represiune. Cei rămași în viață au luptat cu forțele de represiune pentru ca jertfa celor uciși, până la urmă, să nu fie
în zadar. Și, mai concret, la Turda, domnule ministru, au fost ucise 13 persoane și rănite 31 de persoane în perioada 22–25 decembrie 1989.
Toate aceste lucruri și aceste întrebări cred că noi, aici, trebuie să ni le punem astăzi și să vă rog să ne dați un răspuns.
Iar, în final, vă spuneam că am semnat, alături de mai mulți colegi, un amendament. Este asemănător cu al colegului senator care a vorbit înaintea mea și dați-mi voie să-l mai citesc încă o dată, chiar dacă nu a fost discutat în Comisia juridică și, pentru acest lucru, cred – și îi rog pe colegii senatori din Comisia juridică –, pe viitor, poate că ar fi bine să încerce să găsească o soluție pentru a asculta, prin vocea noastră, și propunerile celor care... în cazul nostru asociațiile de revoluționari.
Și am formulat în felul următor, recunoscând în bună parte proiectul acestei ordonanțe sau, de fapt, ordonanța în sine:
Art. 3 alin. (3) lit. b) să conțină următorul cuprins. Eu îmi fac datoria să-l citesc aici, chiar dacă nu voi avea posibilitatea să-l depun ca amendament, o voi face încă o dată la Camera Deputaților.
„Luptător cu rol determinant – atribuit celor care în perioada 14–22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției române din decembrie 1989, și-au pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, au ocupat și apărat obiective de importanță deosebită care au aparținut regimului totalitar.”
Până aici, după vechiul articol... și noi am mai introdus „doar în localitățile în care, în urma acestor acțiuni și confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până la judecarea dictatorului.”
Cred că este un lucru corect. Cred că... sau nu știu cum putem să-i diferențiem pe cei care au murit în noaptea de 22 spre 23 și au fost înregistrați în 23 și ce le spunem, până la urmă, familiilor celor care s-au jertfit sau și-au dat prețul vieții pentru ca noi, astăzi, să vorbim liber în această țară. Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.