Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 mai 2010
procedural · respins
Titus Corlățean
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Titus Corlățean:**
Domnule președinte, Stimate colege, Stimați colegi, Eu voi încerca să fiu concis.
Este un moment al adevărului, s-a spus corect ceva mai devreme, pentru că punctul de pensie reprezintă unul dintre elementele fundamentale ale întregii dezbateri pe marginea acestui proiect de lege. Și vă aduc aminte că am avut, în linii mari, aceeași dezbatere în decembrie anul trecut, în momentul adoptării bugetului, atunci când o majoritate guvernamentală a respins amendamentul formulat de Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.
Practic, se confruntă două viziuni: o viziune de dreapta, sau pretins de dreapta, care invocă drept criterii exclusive pragmatismul și realismul economic, și o viziune socială, pe care noi, social-democrații, o susținem și care se fundamentează pe un criteriu foarte clar, echitatea, iar acest criteriu al echității spune, de asemenea, foarte clar: nu poți sancționa o categorie socială, așa cum este ea constituită din
pensionari, oameni care au contribuit, subliniem încă o dată, au contribuit corect la fondul de pensii, atunci când au fost activi, nu poți să-i sancționezi acum fie pentru greșelile guvernării, fie pentru absența măsurilor de stimulare economică, de creștere economică, fie pentru faptul că nu este combătută evaziunea fiscală de multe, multe miliarde de euro, care au consecințe asupra bugetului.
Principiul echității ne spune foarte clar că noi suntem obligați să căutăm o soluție, respectând contribuția, în perioada când erau activi, din partea pensionarilor.
Vă aduc aminte că am avut această dezbatere și acum câțiva ani, atunci când, în 2007, am decis, legislativ, să facem un lucru important, și las la o parte nu atât nivelul punctului de pensie, 45%, discuția importantă a fost legată însă de altceva: faptul că, dispărând, la un anumit moment, un raport obiectiv, o corelare între modul în care a evoluat salariul mediu brut pe economie și modul în care a evoluat pensia, s-a ajuns, la un moment dat, la o mărire a decalajului între modul în care au evoluat cele două. Și aici, de fapt, a fost problema care a generat, în ultimă instanță, scăderea valorii punctului de pensie și scăderea puterii de cumpărare a pensionarilor. A fost nevoie, iar în 2007 decizia Parlamentului a fost corectă, să restabilim un criteriu obiectiv și un raport obiectiv, o corelare între evoluția pensiei, punctul de pensie și evoluția salariului mediu brut pe economie. De fapt, despre asta discutăm, aceasta este esența deciziei noastre.
Și un ultim comentariu legat de acel amendament, care, într-adevăr, procedural, nu trebuie..., și nu trebuie să acceptați, domnule președinte, să fie din nou pus în discuție, odată ce a fost adoptat în comisie. Se spune „minimum 45%”. Poate părea ambițios acum. Vă aduc însă aminte că această lege nu se aplică între 1 iunie și 31 decembrie 2010, perioadă în care cei care dețin puterea în România spun acum că se vor tăia salariile și pensiile și după aceea va fi bine, se aplică dincolo de 31 decembrie 2010, se va aplica în anii care urmează, și vă aduc aminte că în statele membre ale Uniunii Europene, cu economii mai bune sau mai puțin bune, se ajunge la un punct de pensie de 60%. Trebuie să privim în perspectivă.