Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Doina Silistru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală a fost sesizată în vederea dezbaterii și elaborării raportului asupra Propunerii legislative privind aprobarea Programului de susținere a producătorilor din sectorului pescuitului și acvaculturii.
Comisia pentru buget a trimis un aviz favorabil, Comisia pentru afaceri europene a dat un aviz negativ. Consiliul Legislativ a depus aviz favorabil.
În urma dezbaterilor care au avut loc în comisie, s-au formulat amendamente, care, supuse votului, au fost adoptate și se regăsesc în anexa ce face parte integrantă din prezentul raport.
În ședința din 13.03, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte raport de admitere, cu amendamente admise, pe care îl supunem, spre dezbatere și adoptare, plenului Senatului.
Lege ordinară; Senatul, prima Cameră sesizată. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.