Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 februarie 2011
Dezbatere proiect de lege · retras
Mircea Dan Geoană
Discurs
## **Domnul Mircea Dan Geoană:**
## Mulțumesc, domnule senator.
Pentru buna rânduială, vreau să vă informez că Guvernul are un proiect de lege pe care domnul ministru l-a susținut în acest moment. Plenul va vota pentru sau contra, e decizia dumneavoastră. Restul de 38 de inițiative legislative sunt propuneri legislative ale colegilor parlamentari. De aceea, la începutul acestui subpunct, am relatat discuția din Biroul permanent de ieri, pe care am prezentat-o, cu rugămintea de a exista mai multă autoselecție cu privire la proiectele propuse de diverși colegi, din toate grupurile parlamentare, dar astăzi suntem sesizați în mod formal cu cele 39 de puncte.
Domnul senator Gheorghe David era înscris la cuvânt, domnul senator Alexandru Pereș după aceea, dacă dorește să aibă o replică pe regulament.
## Domnule senator David, vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.