Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2013
procedural · respins
Dumitru Oprea
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 4–9 martie a.c. 22
Discurs
Eu am un respect deosebit față de domnul Sârbu și nu e prima dată când are o declarație sinceră, dar n-aș vrea să transmit impresia de nervozitate într-o parte gândind precum cei din grupul pe care-l reprezintă.
Doi. La subiectul de astăzi, domnule Sârbu, nu era vorba despre semințe, ci despre bani făcuți în zona semințelor pe certificate din piețe financiare declarate prin IFN-uri. De asta ați avut înțelepciune și l-ați dat la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, iar Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală a dat doar un aviz.
Altfel, vă asigur că, în calitatea ce o aveți, ca om și ca lider de grup, vă respect întotdeauna, dar nu mă puteți stăpâni să nu înfierez răul. Despre dascăli se spune că dascălii, ca și câinii, sunt buni când sunt răi și dacă mai sunt și în haită, sunt și mai buni.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.