Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 septembrie 2011
procedural · retras
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Asta, pentru a vedea toată lumea că nici nu am fost, nici nu sunt „țintuit”, și nici nu țin neapărat să am niște replici la fapte de notorietate.
Toți colegii mei din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, cei mai mulți din Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, care au avut posibilitatea în mai multe ședințe comune să mă cunoască, știu că am o răbdare care a devenit proverbială. Știu că dau cuvântul de 10 ori la toată lumea, știu că niciodată nu am întrerupt un coleg sau am refuzat să-i dau cuvântul.
În Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și în comisiile reunite, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, dezbaterile au fost foarte interesante, uneori, pătimașe. Abia după ce s-au epuizat toate intervențiile, am supus la vot proiectul de lege și, după ce s-a obținut rezultatul votului, au existat niște luări de poziție, fără însă să avem ceva scris la comisie.
Dar trecând cu multă înțelegere peste acest aspect – oricum, în mintea mea sunt numeroase semne de întrebare cu privire la anumite afirmații făcute aici, dar le păstrez pentru mine –, vreau însă să informez, cu proiectul de lege în mână, că unii dintre noi sunt în eroare gravă.
Ce se face prin această ordonanță, dacă este bine sau rău, va vedea timpul.
În comisie, în două ședințe consecutive, mi-am exprimat îndoiala, spunând că, dacă pentru anumite cinematografe autoritățile locale nu au putut să facă nimic, Regia de Distribuție Autonomă și Exploatare a Filmelor „RomâniaFilm” nu va face nici ea ceva.
În fine, votul a fost așa cum a fost, dar ce aduce nou această ordonanță de urgență a Guvernului?
Printr-o ordonanță a Guvernului din 2005, trecută prin Parlament în 2006 și devenită Legea nr. 328/2006, s-a permis Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „RomâniaFilm” ca, pe bază de protocol, să se predea cinematografele autorităților locale. O parte dintre autoritățile locale au preluat aceste cinematografe, care se află acum, ca situație juridică, în proprietatea privată a statului și în administrarea autorităților locale.
Ce zice prezenta... O parte dintre clădiri nu au fost luate de la cinematografe, iar prezenta ordonanță de urgență a Guvernului zice că pentru sălile și grădinile de spectacol cinematografic, împreună cu terenurile aferente, care nu au fost preluate de autoritățile locale, de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență a Guvernului nu mai pot fi încheiate protocoale între primarul unității administrativteritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat al Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „RomâniaFilm”.
Vasăzică, nici pomeneală de expropriere, de faptul că le iau din patrimoniul autorităților locale și le trec la regie, nu! Cei care nu au luat până acum asemenea săli de cinematograf nu le mai iau. Au fost și rămân în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „RomâniaFilm”. Vorbesc de ordonanța de urgență a Guvernului. Ce mai zice această ordonanță de urgență a Guvernului? Că aceste săli, care nu au fost libere de sarcini în perioada aceasta, trec din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului și în administrarea regiei. Nici pomeneală că le vinde cineva mâine. Se întărește regimul lor de exploatare. Revin în proprietatea publică a statului, și atunci am niște temeri: dacă regia va fi în stare să amenajeze, să repare, să doteze aceste săli.