Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Doina Elena Federovici
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Cea de-a doua întrebare este adresată doamnei Rovana Plumb, ministrul mediului și schimbărilor climatice. Obiectul întrebării: „Situația proiectului «Împădurirea terenurilor agricole degradate situate pe raza comunei Havârna, județul Botoșani»”.
Stimată doamnă ministru,
Prin intermediul prezentei, vă aduc la cunoștință faptul că Primăria Comunei Havârna, din județul Botoșani, a depus și înregistrat, sub nr. 100.016, la Administrația Fondului de Mediu, încă din data de 18.08.2011, documentația privind „Împădurirea terenurilor agricole degradate situate pe raza comunei Havârna, județul Botoșani”, cuprinzând dosarul de finanțare, proiectul tehnic și studiul de fezabilitate.
Menționez că, până la data prezentei întrebări, reprezentanții comunei Havârna nu au primit niciun răspuns referitor la situația proiectului depus – proiect de o importanță majoră pentru această zonă – și, în aceste condiții, costurile ridicate cu proiectul tehnic și studiul de fezabilitate au fost realizate inutil.
Având în vedere cele prezentate mai sus, permiteți-mi să vă adresez rugămintea de a-mi comunica de ce acest proiect nu a fost realizat până în acest moment și dacă există posibilitatea finanțării în perioada imediat următoare. Solicit răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.