Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 iunie 2020
procedural · adoptat
Șerban Nicolae
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## **Domnul Șerban Nicolae:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Când l-am auzit mai devreme pe un distins coleg vorbind de asociația alcoolicilor anonimi*, mă uitam să văd dacă în sală este și protagonistul chermezei de la palatul Victoria.
Doamnelor și domnilor colegi,
Am mai spus-o și cu alte ocazii, am spus-o și la moțiunea privind domeniul afacerilor interne: moțiunea simplă nu este îndreptată împotriva unei persoane, ci reprezintă punctul de vedere al Senatului pe o chestiune de politică internă, de politică externă sau care a făcut obiectul unei interpelări.
Dacă tot jurăm la început de mandat pe Constituție, parlamentari și miniștri, ar trebui să o cunoaștem, ca să înțelegem exact care este rostul unei asemenea moțiuni. Nu este adevărat că moțiunea nu are efecte juridice. Dacă există responsabilitate și loialitate în exercitarea unei funcții publice, punctul de vedere al Parlamentului, adică al acelei instituții care exercită suveranitatea poporului român și care exercită controlul politic asupra Guvernului, ar trebui să aibă urmări la nivelul unui Guvern responsabil, chiar dacă este mai mult sau mai puțin competent. Domeniul face ca, de multe ori, să se înțeleagă că e vorba de o persoană. Din păcate, am asistat la un spectacol jalnic al unei persoane care a crezut că se poate apăra în nume personal citind niște insulte*