Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2017
procedural · adoptat
Șerban Nicolae
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Șerban Nicolae:**
Vreau să vă spun că prima temă legată de propunere era exact persoana care a făcut-o.
Dar, lăsând gluma la o parte, domnule președinte de ședință, stimați colegi, nu aș vrea să răsturnăm lucrurile.
Avem două decizii ale Curții Constituționale foarte recente care au stabilit exact cine s-a credibilizat și cine s-a decredibilizat în legătură cu aceste ordonanțe. Una este de astăzi. Și să știți că am reprezentat întregul Senat, inclusiv pe dumneavoastră. Dar aș vrea să lămurim un lucru: obligația de a pune în acord legislația cu deciziile Curții Constituționale este dată Parlamentului, pentru că Parlamentul, spre neștiința unora, este unica autoritate legiuitoare a țării. Dar în ceea ce privește dreptul de inițiativă legislativă – vă rog să verificați, inclusiv ordinea –, este dat Guvernului, deputaților și senatorilor și inițiativei cetățenești.
De aceea, eu aș vrea să nu mă joc cu majoritățile și fiți sigur că nu avem propuneri care să fie impuse prin vot majoritar.
Eu am prins și vremuri când lucram împreună cot la cot și făceam texte în Comisia juridică. Și constat că, din păcate, în ultimii ani, nu știu din ce cauză, din ce model a fost preluată o anumită procedură, totul se tranșează strict pe vot între majoritate și opoziție. Nu sunt de acord ca la comisii să se lucreze așa. De aceea, ceea ce propuneți dumneavoastră, prin o comisie..., eu aș vrea să avem un material de lucru, să vedem Guvernul, care nu este deloc decredibilizat – de altfel, l-am auzit chiar și pe Președintele României spunând că, acum, așa cum arată Guvernul, este mulțumit –, să vedem ce inițiative are în această privință.
De altfel, aș fi vrut să reamintesc faptul că anul trecut, în septembrie, Guvernul Cioloș a dat o ordonanță de urgență, nr. 70/2016, după Decizia nr. 405 a Curții Constituționale, pe care a ignorat-o, de modificare a Codului de procedură penală.
De aceea, atâta vreme cât există oameni care ocolesc...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.