Silviu Feodor

## **Domnul Silviu Feodor:**

Vă mulțumesc. Bună dimineața! Stimate domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi deputați, Dragi români,

Expunerea mea se intitulează „75 de ani de recunoaștere oficială a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi din România”.

În luna septembrie anul curent s-au împlinit 75 de ani de la recunoașterea oficială a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi de către statul român. Un eveniment ce reprezintă un reper pentru rușii lipoveni din țara noastră, o comunitate istorică care, iată, ființează de peste 300 de ani și este integrată pe deplin în societatea românească.

Acum 75 de ani, prin Decretul-lege nr. 728 din 10 septembrie 1946, semnat de Majestatea Sa regele Mihai I al României, statul român recunoștea Biserica Ortodoxă de

Rit Vechi, Biserica staroverilor, a creștinilor ortodocși de rit vechi, drept cult religios legal. Ca urmare, în Monitorul Oficial din data de 13 mai 1947 a fost publicat Statutul Cultului Creștin de Rit Vechi, cum era numit la acea vreme, legalizându-se, astfel, situația confesional-juridică a acestora, după mulți ani de așteptare și eforturi ce păruseră, la un moment dat, zadarnice. Astfel se încheia lunga odisee a recunoașterii formale de către statul român a vechii credințe ortodoxe, pe care rușii lipoveni au moștenit-o de la strămoșii lor, refugiați pentru păstrarea acesteia pe meleagurile românești, unde au găsit înțelegere, simpatie și îngăduință.

Atât pentru cultura română, cât și pentru cea a rușilor lipoveni este valabil faptul că religia a contribuit la formarea culturii și continuă să contribuie la dezvoltarea ei. Până în zilele noastre, noi păstrăm cu sfințenie valorile spirituale moștenite, putem spune, ale vechiului Bizanț – cântarea psaltică, reprezentarea icoanelor, precum și conservarea limbii slavone bisericești. Valorile spirituale au favorizat ca, pe aceste plaiuri românești, rușii lipoveni să-și construiască o identitate istorică unică, fiind recunoscuți și apreciați în societatea românească pentru loialitatea și atașamentul lor față de tradițiile propriei etnii, dar și pentru capacitatea lor de a se înțelege cu populația majoritară românească și cu celelalte minorități naționale conlocuitoare.*