Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 aprilie 2025
Comemorativ
Ștefan Bouda
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria Sanctității Sale Papa Francisc
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Ștefan Bouda:**
Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Vă adresez câteva cuvinte, în numele Grupului minorităților naționale din Camera Deputaților.
În aceste zile luminate de Învierea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, vestea trecerii la Domnul a Papei Francisc a înconjurat întreaga lume și ne-a întristat, cred, pe toți. Personalitatea universală a Papei Francisc a fost și va rămâne, nu numai pentru credincioșii catolici, ci și pentru întreaga omenire, un pelerin al inimii și grădinar al sufletelor.
Cel care a vorbit cu zâmbetul lui Francisc din Assisi a umblat printre noi cu pasul simplu și modest și nu a uitat niciodată ce înseamnă să fie aproape de fiecare om pe care l-a întâlnit.
A pledat în întreaga sa viață pentru unitatea lumii creștine și pentru buna înțelegere între toate religiile, ca o stavilă a umanității în fața ateismului, ca o mișcare a tuturor credincioșilor pentru a salva sufletele celor fără de credință.
A fost un poet al milei, un arhitect al păcii și un păstor care a știut să-și murdărească mâinile cu lutul lumii, nu să stea departe de ea.
A strâns la piept bolnavi, prizonieri, copii și a cerut în schimbul compasiunii sale, cu o voce blândă, dar fermă: „Rugați-vă pentru mine!”
A fost un om smerit și asta se vede și din dorința lui de după moarte de a fi pus în pământ într-un sicriu simplu din lemn.
Caracterul smerit proeminent al Papei Francisc, urmând modelul Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, a reușit să amelioreze conflictele acestei lumi, pe care și-a dorit-o din toată ființa lui să fie o lume mai bună, în care să triumfe pacea și iubirea, așa cum spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, numit și Apostolul Iubirii, un călăuzitor al vieții Papei Francisc, „Dumnezeu este Iubirea” – capitolul 4, versetul 16, după Ioan.
Dumnezeu să primească sufletul bun și luminos al Papei Francisc și să-i lumineze calea!
Vă mulțumesc.