Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 noiembrie 2017
Declarații politice · adoptat
Ștefan Radu Oprea
Discurs
## **Domnul Ștefan Radu Oprea:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Tema declarației mele politice de astăzi se numește „Solidaritatea socială, între teorie și practică”.
Stimate colege,
Stimați colegi,
În tumultul dezbaterilor despre modificările aduse Codului fiscal, se aduce în discuție un principiu, acela al solidarității sociale; al faptului că trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat ar distruge acest principiu, solidaritatea dintre angajator și angajat, care stă la baza modelului social european.
Principiul solidarității sociale este extrem de important pentru un social-democrat și face parte din acel set de valori fundamentale care determină acțiunea și separă ideologic stânga de dreapta.
Dacă rămânem la nivelul teoretic, astăzi, contribuțiile angajatului și ale angajatorului sunt aproape egale; ele reprezintă o stare de echilibru. De la 1 ianuarie 2018, contribuțiile vor fi în sarcina angajatului, cu certe avantaje, printre care aș menționa creșterea contributivității fiecărui angajat la fondul de pensii, deci posibilitatea reală de a avea o pensie mai mare. Teoretic, pare că echilibrul social nu mai există. Se ignoră cu bună știință faptul că, în realitate, obligația stabilirii, a reținerii și a plății contribuțiilor va fi în sarcina angajatorului, ca în prezent.
Pentru a găsi o explicație corectă asupra noilor măsuri din Codul fiscal, ar trebui să ne punem întrebări. Sigur, aici nu îi includ pe cei care repetă stereotip mantrele de pe rețelele de socializare, precum: „În toată lumea, numai Pinochet a făcut așa ceva, ca urmare a experimentului gânditorilor neoliberali din școala de la Chicago.” Cei care vor să deschidă ceva mai mult decât Facebook-ul pot afla ușor că în Chile contribuțiile sociale au fost reduse cu 27%, ceea ce nu este nicidecum cazul în România. Mai degrabă acest lucru îmi aduce aminte de nefericita perioadă Băsescu.
Dar să revenim la întrebări: cum se exprimă, practic, solidaritatea socială în România? Din păcate, răspunsul aflat este că solidaritatea angajatorului, cu capital privat sau de stat, se exprimă prin neplata la timp a contribuțiilor sociale aflate în sarcina lui. Dacă folosirea banilor care au o destinație clară, contribuțiile pentru pensii CAS, pentru asigurări de sănătate CASS, pentru șomaj, pentru concedii, pentru fondul de garantare a salariilor sau contribuția pentru accidentele de muncă, în scopul finanțării activității curente pentru obținerea de profit reprezintă solidaritate socială, atunci, evident, ceva este total greșit.
În fapt, ca urmare a hotărârii Curții Constituționale publicate în Monitorul Oficial pe 6 iulie 2015, art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale a fost modificat. Acest articol prevedea că reprezintă infracțiune și se pedepsesc cu închisoare de la un an la șase ani reținerea și nevărsarea cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținerea la sursă. Astăzi, neplata este pedepsită doar cu amendă.