Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 octombrie 2018
Declarații politice · Trimis la votul final
Szabó Ödön
Discurs
## **Domnul Szabó Ödön:**
Stimate domnule președinte, Stimați colegi,
Dezbaterea pe această inițiativă legislativă am avut-o în Parlament, a trecut de Camera Deputaților, inclusiv cu voturile USR, la acel moment, a fost dezbătută, la fel, în Senat, a primit și acolo voturile USR și a fost retrimisă de către președinte pentru două lucruri foarte simple. Și trebuie să-i dau și o remarcă unui coleg care se vede că, în ura sa față de o anumită comunitate, nu citește. Nu citește, pentru că, inițial, sintagma de „minoritate lingvistică” se referea tocmai la acele persoane care, în zone locuite de minorități, se află într-o minoritate lingvistică.
Ei, președintele a spus că această minoritate lingvistică nu este definită în lege.
Din acest motiv, în textul legii am depus un amendament și a fost votat în forma pe care v-o citesc acum: „Prevederile alin. (2) se aplică și formațiunilor de studiu în limba română, atunci când acestea funcționează în zone unde ponderea unei minorități etnice este majoritară.”
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.