Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 octombrie 2018
other
Ioan Deneș
Discurs
domnul Tabugan.
Deci îi mulțumesc.
Așa cum spunea domnul deputat, 700.000 de mici proprietari, care au sub 10 ha, și știm, conform Codului silvic, că nu trebuie să aibă un amenajament silvic. Până acum se solicita să facă dovada că este proprietar al acelei suprafețe de pădure. Am făcut precizarea foarte clar, conform Codului silvic, că, dacă persoana respectivă este proprietar, cu document care face dovada că e proprietar sau deținător sau folosește acea suprafață, este a lui, plătește impozit la registrul agricol, la primărie, are dreptul să beneficieze de uzufructul acelei păduri, în sensul că, tot conform Codului silvic, are dreptul să beneficieze de 5 m[3] /ha/an, conform Codului silvic. Drept urmare, la cei 700.000 de mici proprietari sub 10 ha, dacă înmulțim cu 5, o să constatăm că avem deblocat în majoritate, cu ponderea cea mai mare, lemn de foc, aproximativ 3,5 milioane m[3] .
Și a treia decizie pe care am luat-o și pe care tot o spun, peste tot unde merg, și v-o spun și dumneavoastră. Mergem prin țară și vedem. Și am văzut atâtea zone cu produse accidentale – doborâturi de lemne care stăteau ani de zile în păduri, fără să fie exploatate.
Printr-un ordin de ministru – am spus-o foarte clar și v-am și prezentat această situație: dacă în 15 zile Garda Forestieră, după ce s-a făcut actul de punere în valoare de ocolul silvic, nu avizează exploatarea cantității de masă lemnoasă în care sunt produse accidentale, mai așteaptă ocolul silvic 5 zile; după cele 20 de zile are dreptul, conform
Legii achizițiilor publice, să scoată la vânzare acea cantitate de masă lemnoasă. Astfel încât, după analizele făcute de noi, aici avem o cantitate de aproximativ 2.000.000 m[3] , care erau doborâturi rămase în pădure, care putrezeau.
Mai precizez încă un lucru. Ministerul Apelor și Pădurilor creează cadrul legal vânzării directe a lemnului către populație.
Pentru lemnul de foc, prețul este stabilit la nivelul Consiliului de administrație al Romsilva, iar prețul mediu/regie este de 170 lei/m[3] , la fel ca anul trecut.
La nivelul anului 2019, Regia Națională a Pădurilor nu a modificat prețul de vânzare a lemnului de foc.
Îi invit pe colegii, domnii deputați ai USR, care spuneau că nu sunt lucrări în desfășurare, în deplasările pe care eu le fac în țară, îi invit alături de mine, să vadă lucrările în derulare. Așa cum vă spuneam, sunt 101 investiții aflate în derulare care s-au finalizat sau se vor finaliza în acest an.
Am fost la câteva și am făcut recepția, așa cum vă spuneam, la Mihoești. Și e aici domnul deputat. Domnul deputat de Alba vă poate confirma că s-a terminat acea lucrare.
La fel și în Delta Dunării, acele stații de tratare a apei din Dunăre, pentru a furniza apă potabilă celor trei localități, la Nimăiești, în Bihor, și alte și alte lucrări care sunt în derulare.
Vă invit, dragi colegi de la USR, alături de mine, să vedeți aceste lucrări cu ochii dumneavoastră.