Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2013
Informare · adoptat tacit
Tánczos Barna
Discurs
## **Domnul Tánczos Barna:**
Mulțumesc, domnule președinte.
În plenul Senatului am votat astăzi pentru o lege fără precedent în ultimii 20–23 de ani.
Până astăzi sau până la apariția Ordonanței Guvernului nr. 8/2013, veniturile din agricultură realizate de persoanele fizice, inclusiv PFA-uri, II-uri și IF-uri, din întreprinderile familiale, au fost scutite de impozit.
În ciuda acestui lucru, Ministerul Finanțelor Publice, în anii precedenți, a impozitat veniturile realizate de persoanele fizice autorizate, de întreprinderile individuale în mod absolut nelegal.
Asupra acestui lucru, Ministerul Finanțelor Publice, în anul 2012, luna mai, a emis o circulară prin care s-a clarificat, în sfârșit, situația impozitării sau sistemul de impozitare pentru PFA-uri și persoanele fizice.
A recunoscut Ministerul Finanțelor Publice, prin direcția de specialitate, că nu se plătește impozit pentru aceste venituri.
În acel moment, a început o discuție între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice cu privire la impozitarea agriculturii, veniturile din agricultură realizate, repet, de persoane fizice.
În urma acestei discuții, în ianuarie 2013, pe 23, dacă țin bine minte, a apărut Ordonanța Guvernului nr. 8, care deși Codul fiscal reglementează foarte clar că modificările se aduc prin lege și cu șase luni înainte, de regulă, și ca în România de obicei, de regulă, cu șase luni înainte de intrarea în vigoare, s-a reglementat prin ordonanță simplă, nu de urgență, într-adevăr, și a intrat în vigoare înainte cu exact opt zile, pe 1 februarie.
Pe baza acestei ordonanțe, anul acesta, micii fermieri o să fie supuși unui bir, unui impozit care este cel puțin imoral – să nu discutăm de legalitatea și constituționalitatea ordonanței emise de Guvern.
De ce am făcut modificări? De ce am propus modificări pentru această ordonanță? Pentru că statuează o impozitare dublă sau triplă. Impozitează fermierul pe baza suprafeței cultivate. Dacă produce furaje și ține animale în curte sau în fermă, îl mai impozitează o dată și pentru animalele ținute, pentru unele dintre ele, pentru că, în această ordonanță, la categoria bovine nu se mai încadrează nici vițelul, nici taurul, nici boul, numai vaca.
Cei care țin, au ferme –
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.