Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 februarie 2016
procedural · adoptat
Tánczos Barna
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Tánczos Barna:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimate domnule ministru,
Doamnelor și domnilor senatori,
Problemele sectoriale ale agriculturii românești sunt mult mai grave și mai profunde decât cele care sunt abordate zilnic în revistele de specialitate sau despre care se discută în piețe sau în curtea Parlamentului cu ocazia mitingurilor. Dimensiunea medie a fermelor familiale, mecanizarea agriculturii, nivelul cunoștințelor specifice activității agricole în fermele de familie sau lipsa integratorilor, a formelor cooperatiste care să se concentreze pe valorificarea produselor agricole sunt, de fapt, problemele majore ale agriculturii.
Toate politicile, măsurile cuprinse în Programul Național de Dezvoltare Rurală trebuie subordonate acestor provocări, chiar dacă în activitatea unui ministru sau în dezbaterile zilnice pe tema legislației privind activitatea agricolă apar teme, probleme care ni se par extrem de importante. Trebuie să vedem dincolo de copacul care, de multe ori, acoperă pădurea din fața noastră. Dezvoltarea agriculturii bazate pe cunoaștere, pe cunoștințele specifice domeniului în care activează fermierul este poate cea mai mare provocare pentru noi toți. În ultimii ani, deși s-au cheltuit sume exorbitante pentru așa-zisa formare profesională în agricultură, rezultatele nu sunt nici pe departe satisfăcătoare. Au fost satisfăcătoare probabil pentru cele trei-patru companii care, pe hârtie, au format sau au oferit formare profesională fermierilor din România și care au făcut milioane de euro profit din această activitate.
Rezultatele din agricultură, atât cele din ferme, cât și cele la nivel macro, depind de deciziile luate de fermieri, de fiecare fermier în parte, de utilajele alese la un program de finanțare, de sămânța certificată, de modul de pregătire a solului, de tipul și de cantitatea de îngrășământ folosit. Toate aceste decizii sunt deciziile pe care stă, de fapt, agricultura din România. Atâta timp cât aceste decizii se vor lua după regula de aur: „așa a făcut și bunicul meu” sau „așa am văzut la vecinul”, agricultura românească nu are nicio șansă în competiția pentru piețele de desfacere europene și mondiale. Atâta timp cât nu reușim să depășim stadiul agriculturii rudimentare, extensive și să trecem la agricultura intensivă, bazată pe știință și pe cunoaștere, România rămâne o colonie agricolă, o colonie agricolă care exportă produse agricole primare și le aduce înapoi procesate, cu valoare adăugată mare, cu profitul realizat în alte țări decât România.
Stimate domnule ministru,
Cred că aveți o responsabilitate foarte mare în schimbarea unor mentalități învechite în agricultura românească. Trebuie să trecem peste interesele de moment, peste ceea ce se discută la talk-show-uri, despre cât de simpatic este... sau, indiferent cât de simpatic este ciobănașul cu 300 de oi și cu 3, cu 5, cu 10 câini sau cât de frumoase sunt tradițiile transhumanței, trebuie să acceptăm că lumea se schimbă, și lumea s-a schimbat și în România, și trebuie să facem schimbări și în agricultură.