Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 octombrie 2016
procedural · adoptat
Tánczos Barna
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 17–22 octombrie a.c. 19–20
Discurs
## **Domnul Tánczos Barna:**
Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.
O problemă de principiu, nu neapărat o problemă legată de acest act normativ.
În momentul în care Guvernul tehnocrat și-a preluat mandatul, prima sau una dintre primele teme de dezbatere a fost legată de salarizarea din sistemul public, o nouă lege a salarizării, un nou concept privind bonusurile sau stimulentele în instituțiile publice, o nouă metodă de a intra în aceste instituții ca servant public, ca funcționar public.
Ne-am așteptat și am avut așteptări întemeiate față de acest Guvern în a regândi complet sistemul de salarizare.
Ce am constatat după aproape un an de zile? C ă săptămână de săptămână aprobăm ordonanțe sau votăm cu privire la ordonanțe de urgență care reglementează salariile din diverse instituții. Astăzi votăm despre Ministerul de Interne. Acum o săptămână am votat un act normativ care, deși reglementa altceva, avea, ca fond, salarizarea din sectorul viniviticol, acolo unde o instituție nu putea să-și ia bonusurile sau angajații dintr-o instituție nu puteau să-și ia bonusurile din fonduri europene din cauza legislației.
Săptămânile trecute am făcut 20 și ceva de cereri de informații publice către instituții publice din toată țara, ministere, prefecturi, instituții care gestionează fonduri europene, cu privire la salarizarea din... contabililor, să zic, o direcție, un serviciu care există în toate instituțiile publice. Și am primit răspunsurile.
Marja de salarizare sau limitele maxime și minime sunt de la 1.200 de lei la 8.000 de lei. 1.200 de lei este salariul unui contabil sau economist dintr-o instituție publică, numită autoritate publică locală, salariul minim, atât câștigă un contabil acolo, și 8.000 de lei la un minister, și 7.000 de lei la o altă instituție care gestionează fonduri europene, 6.700 de lei la o altă instituție.
Este incredibil. Acest Guvern a rezolvat toate problemele legate de salarizarea ministerelor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.