Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2010
procedural · respins
Teodor Viorel Meleșcanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Teodor Viorel Meleșcanu:**
## Domnule președinte, Domnule ministru,
## Stimați invitați,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Dincolo de conținutul și de referirile concrete, care, desigur, se pot preta la controverse, așa cum s-a văzut deja în intervențiile de până acum, din punctul meu de vedere, marele merit al acestei moțiuni simple este acela de a atrage atenția asupra situației extrem de grave cu care se confruntă pensionarii din România, în condițiile actuale pe care Proiectul legii sistemului unitar al pensiilor, aflat în dezbaterea Senatului, le creează pentru toate categoriile de pensionari.
Lucrul cel mai grav, pe care nu-l putem trece în nicio circumstanță, este plasarea întregului proiect, a proiectului în întregul său, într-o poziție de contradicție cu Decizia Curții Constituționale nr. 120/2007, care prevede în mod expres că – și citez din textul respectiv – „în cazurile în care, din recalculare, rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior”.
Mai mult, legea propusă este și discriminatorie, întrucât, potrivit declarațiilor prim-ministrului Emil Boc, nu este posibil ca doar pentru cei cu pensiile sub 3.000 de lei legea să respecte deciziile Curții Constituționale, în sensul ca acestea să nu fie diminuate, iar pentru ceilalți să se opereze reduceri ale cuantumului de pensie.
Doamnelor și domnilor senatori,
Dacă pentru toți pensionarii legea are efecte negative, situația devine dramatică atunci când vorbim de impactul său asupra pensiilor de serviciu sau asupra pensiilor ocupaționale ale personalului din instituțiile care se ocupă de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Cea mai gravă însă dintre toate este situația personalului militar, care în ultima perioadă a fost una dintre victimele preferate ale Guvernului Boc. Încă de la adoptarea Proiectului legii bugetului de stat pe anul 2010, Ministerului Apărării Naționale i s-a repartizat doar 1,3% din produsul intern brut, ceea ce reprezintă cea mai mică alocare de fonduri, în procente, din ultimii 20 de ani.
Și acesta nu a fost singurul semnal. Astfel, avem legea inițiată de Guvern, Legea nr. 329/2009, cea cu privire la sistemul de cumul al pensiilor cu salariul, care interzice militarilor acest cumul.
La acestea se adaugă și Legea salarizării unitare, Legea nr. 330/2009, care, prin capitolul privitor la sporuri, pe care le limitează la 30%, îi va afecta, de asemenea, pe militari.
Sigur, la acest moment al dezbaterilor noastre ne putem întreba de ce o moțiune pentru o singură categorie de pensionari, când, de fapt, sunt afectați toți, fie că este vorba de sistemul general de pensii sau de pensiile ocupaționale ale magistraților, diplomaților, piloților și ale altora.